sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Victime sau paranoia?




Ştiaţi că MISA conduce SRI?
Sau ce fel de oameni sunt „victimele” din dosarul 6D

Pentru a putea pune mâna pe Gregorian Bivolaru se pare că „autorităţile” sunt lipsite de scrupule. De fapt deviza masonică „scopul scuză mijloacele” este aplicată cu fervoare când vine vorba despre şcoala de YOGA MISA şi Gregorian Bivolaru.

Din acest motiv, în anul 2005 peste 50 de practicanţi YOGA au fost luaţi în colimator de către procurori. 21 de practicanţi YOGA au fost trimişi în judecată în celebrul dosar 6D. Evident Gregorian Bivolaru ocupă locul principal, devenind astfel ţinta precisă a atacurilor presei. Mass-media a folosit orice mijloace pentru a-l ataca pe profesorul de YOGA: publicarea ilegală a rechizitoriului pe Internet, jigniri, asocieri cu diverşi infractori interlopi. În aceste condiţii absurde pentru un stat european şi datorita presei penibile şi perverse, yoghinii au ajuns să fie asociaţi, printre altele, cu suporterii echipelor de fotbal din România.

Tragedia este ca foarte mulţi oameni din România îi consideră pe yoghini nişte monştrii, care trebuie anihilaţi cu orice preţ. Acest fapt este datorat pe de o parte presei româneşti care de ani de zile jigneşte şi calomniază şcoala de YOGA MISA, manifestându-şi din plin perversitatea, şi pe de altă parte autorităţilor române care la comandă politică în 18 martie 2004 au început o campanie de proporţii prin care doreau să distrugă şcoala MISA, încălcând sistematic drepturile omului şi realizând abuzuri după abuzuri.

Cu toate că orice individ din această ţara ştie cu precizie că domnul Gregorian Bivolaru a primit azil politic în Suedia, în cadrul procesului unde se judecă dosarul 6D, ce este acum pe rol, domnul Bivolaru este citat în România. Orice aspect este speculat la maxim, evident în defavoarea persoanei când vine vorba despre Gregorian Bivolaru.

Am mai afirmat faptul că acest celebru dosar 6D comandat politic, care se doreşte a fi de fapt un dosar foarte „greu” cu acuzaţii dure, gen „trafic de persoane” sau „anti-semitism”, este de fapt o imensă „glumă amară” penibilă, bazată pe imaginaţia bolnavă şi perversă a unui procuror de tip „sluga dumneavoastră”. Nu mai intru în amănunte „picante” din acest dosar pentru că oricine poate citi rechizitoriul de pe internet şi se poate convinge.
Cert este faptul că şi astăzi 21 de oameni sunt învinuiţi pe nedrept şi trimişi în judecată datorită unei comenzi politice.

Gluma se extinde

Astăzi 19 decembrie 2008 am participat la o nouă înfăţişare la Tribunal în cadrul dosarul 6D, unde am putut să audiez în plenul şedinţei, în sala de judecată ultima „glumă amara” a anului 2008, prin vocea aşa-zisei „victime” Ion Lupescu.
Domnul Ion Lupescu a făcut mai multe afirmaţii în faţa judecătorului şi vă ofer posibilitatea de a judeca singuri. Dânsul a afirmat că:
- Doreşte să i se ofere protecţie personală pentru că se simte ameninţat. Motivaţia: MISA este o organizaţie armată.
- SRI este susţinut de MISA.
- SRI este protejată de MISA.
- MISA distruge oameni, omoară oameni în România.
- De fapt MISA conduce SRI.
- SRI acţionează la ordinul MISA, SRI omoară oameni în toata ţara.
-
Ultima declaraţie a dânsului fiind ceva de genul: „Mă simt ameninţat şi determinat să mă cert cu oamenii şi sa le dau în cap la oameni.”
Ce mai putem spune în astfel de condiţii, când aşa-zisele „victime” de fapt se simt „determinate” să dea în cap „la oameni” în condiţiile în care MISA “conduce SRI-ul”?
Mă întreb de ce nu este pus şef la SRI domnul Gregorian Bivolaru?
Mă opresc să mai fac şi alte afirmaţii, zâmbesc amar şi învăţ să fiu compasiv şi faţă de paranoici. Propun totodată o expertiză psihiatrică pentru a ne elucida în cazul domnului Ion Lupescu.

PS: „Pretutindeni în lume, un prost oarecare este şi rămâne un prost; numai în România zilelor noastre însă, un prost care însă totodată este plin de ură şi are funcţia de procuror este şi rămâne un procuror care spune şi face ce vrea el în dispreţul celor mai elementare principii ale bunului simt.” (Gregorian Bivolaru)

Sursa:
www.costicacojocaru.ro

Niciun comentariu: