sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Victime sau paranoia?




Ştiaţi că MISA conduce SRI?
Sau ce fel de oameni sunt „victimele” din dosarul 6D

Pentru a putea pune mâna pe Gregorian Bivolaru se pare că „autorităţile” sunt lipsite de scrupule. De fapt deviza masonică „scopul scuză mijloacele” este aplicată cu fervoare când vine vorba despre şcoala de YOGA MISA şi Gregorian Bivolaru.

Din acest motiv, în anul 2005 peste 50 de practicanţi YOGA au fost luaţi în colimator de către procurori. 21 de practicanţi YOGA au fost trimişi în judecată în celebrul dosar 6D. Evident Gregorian Bivolaru ocupă locul principal, devenind astfel ţinta precisă a atacurilor presei. Mass-media a folosit orice mijloace pentru a-l ataca pe profesorul de YOGA: publicarea ilegală a rechizitoriului pe Internet, jigniri, asocieri cu diverşi infractori interlopi. În aceste condiţii absurde pentru un stat european şi datorita presei penibile şi perverse, yoghinii au ajuns să fie asociaţi, printre altele, cu suporterii echipelor de fotbal din România.

Tragedia este ca foarte mulţi oameni din România îi consideră pe yoghini nişte monştrii, care trebuie anihilaţi cu orice preţ. Acest fapt este datorat pe de o parte presei româneşti care de ani de zile jigneşte şi calomniază şcoala de YOGA MISA, manifestându-şi din plin perversitatea, şi pe de altă parte autorităţilor române care la comandă politică în 18 martie 2004 au început o campanie de proporţii prin care doreau să distrugă şcoala MISA, încălcând sistematic drepturile omului şi realizând abuzuri după abuzuri.

Cu toate că orice individ din această ţara ştie cu precizie că domnul Gregorian Bivolaru a primit azil politic în Suedia, în cadrul procesului unde se judecă dosarul 6D, ce este acum pe rol, domnul Bivolaru este citat în România. Orice aspect este speculat la maxim, evident în defavoarea persoanei când vine vorba despre Gregorian Bivolaru.

Am mai afirmat faptul că acest celebru dosar 6D comandat politic, care se doreşte a fi de fapt un dosar foarte „greu” cu acuzaţii dure, gen „trafic de persoane” sau „anti-semitism”, este de fapt o imensă „glumă amară” penibilă, bazată pe imaginaţia bolnavă şi perversă a unui procuror de tip „sluga dumneavoastră”. Nu mai intru în amănunte „picante” din acest dosar pentru că oricine poate citi rechizitoriul de pe internet şi se poate convinge.
Cert este faptul că şi astăzi 21 de oameni sunt învinuiţi pe nedrept şi trimişi în judecată datorită unei comenzi politice.

Gluma se extinde

Astăzi 19 decembrie 2008 am participat la o nouă înfăţişare la Tribunal în cadrul dosarul 6D, unde am putut să audiez în plenul şedinţei, în sala de judecată ultima „glumă amara” a anului 2008, prin vocea aşa-zisei „victime” Ion Lupescu.
Domnul Ion Lupescu a făcut mai multe afirmaţii în faţa judecătorului şi vă ofer posibilitatea de a judeca singuri. Dânsul a afirmat că:
- Doreşte să i se ofere protecţie personală pentru că se simte ameninţat. Motivaţia: MISA este o organizaţie armată.
- SRI este susţinut de MISA.
- SRI este protejată de MISA.
- MISA distruge oameni, omoară oameni în România.
- De fapt MISA conduce SRI.
- SRI acţionează la ordinul MISA, SRI omoară oameni în toata ţara.
-
Ultima declaraţie a dânsului fiind ceva de genul: „Mă simt ameninţat şi determinat să mă cert cu oamenii şi sa le dau în cap la oameni.”
Ce mai putem spune în astfel de condiţii, când aşa-zisele „victime” de fapt se simt „determinate” să dea în cap „la oameni” în condiţiile în care MISA “conduce SRI-ul”?
Mă întreb de ce nu este pus şef la SRI domnul Gregorian Bivolaru?
Mă opresc să mai fac şi alte afirmaţii, zâmbesc amar şi învăţ să fiu compasiv şi faţă de paranoici. Propun totodată o expertiză psihiatrică pentru a ne elucida în cazul domnului Ion Lupescu.

PS: „Pretutindeni în lume, un prost oarecare este şi rămâne un prost; numai în România zilelor noastre însă, un prost care însă totodată este plin de ură şi are funcţia de procuror este şi rămâne un procuror care spune şi face ce vrea el în dispreţul celor mai elementare principii ale bunului simt.” (Gregorian Bivolaru)

Sursa:
www.costicacojocaru.ro

Frica


Un articol interesant scris de Anne-Marie Blajan a fost publicat de agentia de stiri HotNews. Titlu lui este “Cum ard gazul rusesc de pomana apostolii apocalipsei si cui ii foloseste politica fricii”.
Definitia fricii conform dictionarului explicativ roman – “Stare de neliniste adanca si tulburare, provocata de un pericol real sau imaginar; lipsa de curaj,teama, infricosare.”
Mai nou de fapt, frica a devenit o metoda clara de manipulare. Manipularea constienta a ramas deocamdata metoda cea mai buna de control a maselor. Aparent traim intr-o societate civilizata, care nu mai poate fi coordonata prin forta bruta, fizica; de aceea am facut “revolutia” in ’89. Sa dam jos “dictatorul”.
Din pacate agresiunea este o metoda clara de control al maselor, de asuprire a popoarelor si in aceasta directie avem din plin exemple, fiind suficient sa privim americanismele pline de “teroristi” si “terorism”. Imi aduc aminte de un film documentar realizat in Irak la un an dupa ce a fost indepartat “dictatorul”. Ce credeti ca a declarat un irakian, referinduse evident la americani?
“ A plecat elevul si a venit profesorul”.
Stupid, dar din pacate adevarat. Nu sunt un analist politic, dar bunul simt si observarea clara a unor fenomene ma ajuta sa imi formez o alta opinie fata de anumite evenimente.
Deci frica a devenit un instrument de tortura psihica pentru romanul de rand care se gandeste doar la ziua de maine, frustrat de neajunsuri, impovorat de o educatie comunista, docil din fire, obijnuit cu jugul.
Cel mai trist este faptul ca cei “alesi”, cei in care acest popor si-a pus toate sperantele nu sunt decat o gasca de parveniti lipsiti de scrupule si verticalitate. Ei reprezinta de fapt noii arendasi ai poporului roman.
In cartea sa “Stiinta si razboiul sfarsitului lumii” Virgiliu Gheorghe scrie : “Manipularea prin publicitate, propaganda provoaca docilitate….”.
Infricosarea oamenilor este o metoda de a-i mentine docili. Imi aduc aminte de o dicutie purtata pe malul marii cu jurnalista Oana Despa, cand cu stupoare am aflat care sunt caracteristicile de “baza” ale unei asa zise stiri bune : o stire “buna” trebuie sa fie socanta si negativa….
Deci la ce foloseste frica? La manipulare, la controlul maselor; aceasta este prima ei actiune. In ceea ce priveste gazele rusesti, evident ca va fi in final si in aceasta directie o “contributie”. Cu siguranta un val nou de scumpiri va sosi odata cu iarna ruseasca.
La final ofer concluzia jurnalistei Anne-Marie Blajan
“Si atunci, de ce apostolii apocalipsei nu se calmeaza? Pentru ca frica vinde, frica te tine lipit de televizor sa vezi ce rele ti se intampla. E caloriferul un pic mai rece? Aia de la televizor au dreptate. Flacara la aragaz este mai plapanda, nu e de mirare, a spus la televizor ca asa se va intampla. Televiziunile fac audienta, comentatorii care apasa butonul rosu... ma intreb ce au de castigat. Probabil ca satisfactia ca oamenii ii vad ca pe niste profeti ai natiei. Si faptul ca intra intr-o "industrie a fricii" promovata de televiziuni, o industrie care ii face sa existe.
Ce e industria fricii? E ce vedem toata ziua pe ecrane: un titlu terifiant, care evident vinde, invitati care iti sustin ideea, mai putin cei care au si o opinie contrara, si o emisiune care le spune oamenilor cum vor fi distrusi maine de factura la intretinere, pretul carnii, al gazelor sau de lipsa biletelor la bai pentru pensionari.”

Sursa: www.costicacojocaru.ro

Jurnalistul autohton


Pana de curand jurnalistul avea un statut deosebit, deseori chiar se credea un mic Dumnezeu, putini fiind cei care stiu cu adevarat ce se ascunde de fapt in spatele presei.

Va ofer cateva caracteristici de baza, usor observabile la jurnalistii autohtoni : obedienti, slugarnici, lasi, penibili, aroganti, neincrezatori, perversi si vulgari. De fapt toate aceste asa zise “calitati jurnalistice autohtone” consider ca fac parte din fisa postului de lucru, in aceasta directie jurnalistii fiind atent selectati.
Nu intamplatoare este si sintagma “6 vine presa”, caci daca ne gandim un pic, acest jargon folosit deseori de o anumita categorie sociala reflecta de fapt un mediu delicvent. Observam cu stupoare cum mitomania a devenit calitatea importanta, de baza pot spune, a jurnalistui autohton. Indiferent cat de evident este adevarul “jurnalistul” minte de ingheata apele. Deontologia profesionala metamorfandu-se intr-un simplu laitmotiv.

Numai in ceea ce priveste miscarea de yoga in Romania, presa autohtona a emis zeci de minciui sfruntate, ingrosate la maxim, cusute cu sarma caci ata nu mai rezista. In aceasta directie imi aduc aminte de zecile de minciuni care ne-au fost “repartizate”, daca nu stiati va informez ca yoghinii “doreau” printre altele sa cumpere inclusiv muntii Carpati si nu pot sa trec peste faptul cum marea Agentie de Fals Mediafax a emis in repetate randuri minciuni la ordin. Despre ordinele primite de Agentia de Fals Mediafax a vorbit si Cristian Levant in 2004, cand a afirmat public intr-o emisiune televizata ca Mediafax a primit ordin sa spuna ca Gregorian Bivolaru are interdictie de a parasi tara.

Mai nou, printr-un scandal public descris chiar de catre colegii de breasla, aflam ca sexul ramane subiectul preferat al jurnalistilor autohtoni, de data aceasta insa cu preferinte.

Mai in clar, ca sa realizati aceste aberatii ale jurnalistului autohton va sugerez sa cititi articolul publicat in fituica Gardianul, de catre Sorin Simion in data de 9-01-2009 intitulat “Sexgate in Babana: un primar si o jurnalista, amor cu nabadai, santaj si amenintari”. Ce putem afla din acest articol? De data aceasta o jurnalista autohtona implicata intr-un scandal sexual cu un primar pe care il santaja.

Deci alte caracterisitici de baza ale jurnalistului autohton fiind de fapt santajul si sexul. Noroc ca jurnalista nu este yoghina caci sigur ar fi fost vorba de sex in grup si urinoterapie.

Se spune ca Dumnezeu are simtul umorului si astazi avem parte de o imensa circoteca declansata chiar de jurnalistii autohtoni care incep sa-si dea arama pe fata si cred ca oricare om care priveste cu bun simt acest articol poate realiza de fapt ca presa este un instrument penibil, mincinos si pervers in mana unor manipulatori.

Trist este ca cei care se considera astazi jurnalisti nu isi dau seama de situatia lor reala, preferand sa se ascunda in spatele unei institutii penibile facand orice doar ca sa capete un ban, un post sau platind oricat pentru a-si construi o imagine.

Trist este si faptul ca yoghinii sunt brutalizati mai departe pe baza minciunilor si calomniilor abjecte emise de catre aceste slugi penibile si perverse ce astazi se numesc in mod pompos “JURNALISTI”.

marți, 4 noiembrie 2008

Tangenta cu Zero



Cultura si Educatia – Tangente cu Zero

In ziarul Adevarul din data de 2 noiembrie 2008 a aparut un articol semnat de Raluca Sofronie intitulat: “Scandalul sexual, testul final al politicienilor”.
Putem observa “discretia” jurnalistei, abordarea stiintifica a subiectului propus, dar ceea ce constat este faptul ca in Romania actuala si nu numai, cultura si educatia la capitolul sexualitate ating cote tangibile cu Zero.
“Numitorul comun este circul prin care imaginea publică a unei persoane este afectată ieremediabil. Persoanele cu pricina nu sunt nici prostituate, nici analfabete.”
Primul aspect important este circul mediatic. De altfel, ca yoghin, resimt din plin acest circ mediatic, chiar extraordinar de bine as putea spune.
Circul este ceea ce si-au propus sa ne ofere politicienii inca din primele zile ale loviturii de stat din decembrie 1989. Circ si-a propus si fostul premier Adrian Nastase sa ne ofere in 2004 (vezi stenogramele PSD). Deci, circul este, se pare, pentru unii un instrument si pentru altii o obisnuinta cotidiana acceptata.
Bezna comunismului in care am trait reflecta si astazi o constiinta plina de prejudecati, lipsita de valori, reflecta o fiinta ce nu cunoaste toleranta si care a devenit incompatibila deseori cu verbul “a fi” – OM.
Ne place circul - ne distreaza, ne destreseaza, ne incanta, dar in acelasi timp ne arunca in iluzie, in fantasme, in derizoriu. Doar circ si atat. Despre adevar de ce sa mai vorbim? Citim ziarul....
“....într-o societate tradiţională acest lucru este incompatibil cu morala dominantă.”
Ma intreb care este morala dominanta in societatea romaneasca? O fi circul? Pai daca circul a devenit morala dominanta, de ce sa ne mai mire stadiul actual de maxima dezvoltare a prostiei, de ce sa ne mai mire lipsa acuta de bun simt? In timp ce unii ne agreseaza, altii ofera circ si in acelasi timp unii fac pe lupii moralisti, devin vectori de opinie chiar daca nu au de zis nimic, altii exceleaza la capitolul VIP si evident nu ducem lipsa de vedetele TV care se intrec in imagine. Cat despre politica – nu mai comentam.
Am intrat in Uniunea Europeana, suntem internationali chiar, avem preturi “a la Europa”, avem produse “a la China”, avem taxe ca sa ingrasam “clasa” politica. Avem “di toate” mai putin ceea ce ne trebuie: Omenie.
“...a făcut parte dintr-o «vânătoare de vrăjitoare» la care presa a participat cu ardoare”.
Pai marele vanator Adrian Nastase ce poate sa promoveze? Ceea ce stie cel mai bine – vanatoarea. Asa–i in democratie, no ce sa-i faci. Iar sluga - presa, participa din plin. Si ei mananca, si ei au averi, case, masini, proprietati; si ei participa la construirea noii societati bazate pe circ mediatic. Slugile perfecte la locul potrivit. Fac parte din plan. Ei sunt cei care executa la comanda ordinul dat; nu discuta, doar executa, nu cartesc doar vorbesc. Altfel cum s-ar justifica zecile de mii de aberatii emise pe posturile de televiziune si in presa scrisa despre yoghini? Cum va puteti inchipui ca un jurnalist si-ar permite sa scrie ce crede cu adevarat, sau ce este cu adevarat din moment ce doar circul reprezinta “morala dominanta in societatea romaneasca”?
Asa se explica de fapt si “tonele”, “camioanele” de material pornografic gasite la yoghini acasa. Eeee, ce sa-i faci, cand e circ nu mai gandesti, te distrezi, crezi orice. Va puteti inchipui ca in casa unui om, intr-un apartament normal cu 3 camere pot incapea “tone” sau “camioane” de material pornografic? Ma intreb daca sarmanul mai are loc de pat ca sa doarma.
„România are o societate patriarhală” – pai cam da, cam asa este, caci de cand suntem condusi de politicieni sclipitori, genii neintelese, femeia a devenit un produs. La circ de ce sa cautam respect, de ce sa cautam apreciere, de ce sa cautam valori?
Mai bine dominam. Dorinta acuta de dominare vine din frica. Frica, lipsa de educatie, lipsa de cultura l-a determinat pe roman sa accepte o astfel de societate.
„Când calcă strâmb, bărbatul e iertat pentru că e bărbat (câteodată chiar felicitat), iar când femeia îşi exprimă libertatea aleasă, e pedepsită dur....” .
Este normal din moment ce avem de a face cu brute exaltate de manele si circ.
Este firesc din moment ce “alesul” camaradul Nastase propune public sa vina femeile la el ca sa le arate “barbatia” probabil la o partida de vanatoare.
Cata cultura, cata educatie dar mai ales "modestie" in astfel de manifestari circare.
Din pacate : „Mai degrabă este vorba despre ipocrizie, care însă se manifestă la mai multe nivele”.
Si ma intreb oare pana cand?
“La noi, în România, e senzaţionalism”, conchide antropologul.
Cate milenii mai sunt necesare ca sa ne trezim la realitate, sa reusim sa discernem, sa reusim sa depasim stadiul de mahala in care fiecare este dornic de capatuire, sa fim scutiti de “imbecalizari” si vanatori?
„Chestiunea e interesantă pentru că noi, ca oameni, construim coloana vertebrală a societăţii în jurul sexualităţii, pentru că sexualitatea normativă dă forma familiei, iar abaterile de la ea sunt considerate distructive ale fabricii socialului”.
Romani, sexualitatea nu ne confera “coloana vertebrala”, sexualitatea este sursa vietii, sursa creativitatii. In momentul in care incatusati potentialul sexual el este deja pe jumatate mort. Daca vom da curs acestui “circ mediatic”, vom accepta si “vanatoarea de vrajitoare” si uite asa incet, incet vom distruge spiritul uman si orice forma de manifestare libera a spiritului uman.
De ce? Pentru ca in egoismul nostru devenim avizi si lacomi. Ne place CIRCUL.
Sursa: www.costicacojocaru.ro

Crezul



Am terminat cu munca si
Am renuntat la toate.
Acum scriu poezie.
Gandul meu, inima mea, viata mea
Ii apartin Lui.
Toate aceste trei cuvinte
Le-am cuprins intr-unul singur:
IUBIRE

Indragostitii au religia lor.
Singurul lor crez este Iubirea.
Rumi
Sursa: www.costicacojocaru.ro

joi, 16 octombrie 2008

Democratie sau Sclavie

"La noi este vorba inca de sange, inca este vorba de forta si de impunere prin forta. Deci pot sa va spun ca oligarhii acestia sunt proveniti ca si la noi, in marea lor majoritate, din serviciile foste ale Uniunii Sovietice sau ale Rusiei...." - Generalul Ioan Talpes - B1TV emisiunea Nasul.

"Traian Basescu n-a avut liniste, a inceput razboiul cu Tariceanu. Eu va spun ca a fost invers, Tariceanu a inceput razboiul cu Traian Basescu. Tariceanu si grupul lui...." - Generalul Ioan Talpes - B1TV emisiunea Nasul.

"Talpes a interpretat dezvaluirea premierului ca pe o dovada ca acesta ar servi cu adevarat interesele rusilor. "Sa stiti ca numai un om al rusilor ar putea sa dea o asemenea declaratie ", a declarat fostul sef SIE, accentuand ca "un asemenea comportament numai un om al rusilor putea sa il aiba". Sursa :http://www.ziare.com/Talpes__N_ar_fi_surprinzator_ca_viitorul_Parlament_sa_decida_iesirea_din_NATO_sau_UE-436195.html

Interesante aceste afirmatii. Totusi, pentru cel care este capabil sa inteleaga si sa realizeze anumite conexiuni, aceste afirmatii pot explica de ce am trait 18 ani inca intr-un comunism cosmetizat si prezentat intr-un mod democrat. Este simplu de inteles. Niciodata nu s-a dorit de fapt schimbarea sistemului, s-a dorit doar manipularea populatiei. Iliescu ramane de neatins pentru ca este inca "protejat". A slujit cu nadejde interesele puterii.

Dintr-o alta pespectiva putem sa citim si cartea lui John Perkins "Confesiunile Unui Asasin Economic" si vom intelege mai bine modul in care masoneria actioneaza la nivel planetar pentru a manipula guvernele tarilor mai slab dezvoltate din punct de vedere economic.

"Mercenarii sau asasinii economici sunt profesionisti extrem de bine platiti care excrocheaza tari din intreaga lume pentru sume ajungand la trilioane de dolari. Ei directioneza bani de la Banca Mondiala, de la Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala, precum si de la alte organizatii de <> straine catre seifurile corporatiilor gigant si buzunarele acelor catorva familii de bogatasi care controleaza resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzeaza in acest scop variaza de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mita, santaj, sex, ajungand pana la crima. Jocul lor dateaza de cand dateaza si imperiul, capatand insa noi si terifiante dimensiuni in actuala perioada a globalizarii." - John Perkins "Confesiunile unui Asasin Economic."

Poate acest tablou o sa fie mai clar in ceea ce priveste faptul ca in Romania nu putem discuta despre o democratie in adevaratul sens al cuvantului. Totul este deja vandut, presa este cumparata de cercurile puterii, politicienii sunt de fapt slugile perfecte a celor care conduc din umbra. Teroarea este singurul mod de a pastra cat de cat un "echilibru". Pentru a controla un astfel de sistem, a fost necesar sa se distruga mai intai economia, sa redevenim datori bancilor straine, apoi sistemul de invatamant, sistemul sanitar au fost distruse. Identitatea nationala de asemeni trebuie sa fie modificata si din acest motiv generam noi curente traditioanale precum Halloween si ne batem joc de Eminescu. S-au promovat noi valori, notiunea de libertate este pervertita si de fapt tinerii au devenit micii despoti sau micii tirani. Acestea sunt doar o mica parte din instrumentele marii manipulari.

" Intr-adevar, de cele mai multe ori, promovarea capitalismului are drept rezultat un sistem care seamana cu societatile feudale din evul mediu." - John Perkins "Confesiunile unui Asasin Economic."

In spate exista organizatia oculta numita Masonerie.

Sursa: www.costicacojocaru.ro

Tributul Lacomiei



Tributul lacomiei il meritam din plin, dar nu este inca tarziu sa ne dam seama de manipularea penibila pe care masonii astazi o exercita asupra populatiei si cred ca a sosit timpul in care fiecare poate realiza in mod obiectiv o analiza reala asupra situatiei. Importanta este decizia pe care o luam dupa aceasta analiza.

Este reala consecinta dramatica a celor 50 de ani de comunism asupra constiintei umane, dar totusi consider ca un minim de inteligenta si constiinta a ramas in fiecare suflet. Din aceasta perspectiva trebuie doar sa observam cu discernamant ceea ce se petrece astazi si cu siguranta ne vom da seama de imensa manipulare la care suntem supusi in fiecare zi. Daca vom privi cu aceasi pasivitate ca si pana acum, manati doar de interese meschine, egoiste vom plati mai departe tributul propriei lacomii. Daca vom decide ca este suficient, atunci cu siguranta vom face ceva pozitiv. Vom inceta sa mai fim lacomi, sa consumam mai mult decat producem si in schimb vom incepe sa traim onest, civilizat privind mereu prin "lupa" a ceea ce este necesar.

Mecanismul a fost destul de simplu, doar timpul poate ca a fost o problema. Priviti cu atentie si analizati obiectiv cum am fost manipulati. Dorintele si pasiunile omenesti au fost exacerbate, omul in timp transformandu-se intr-o masinarie de consum, intr-un produs usor manipulabil de catre masoni.

Masonii au manipulat din umbra guvernele prin banci, guvernele transformate in slugile perfecte au vandut fara nici o ezitare tarile, si uite asa astazi suntem datori unor fiinte pe care nici nu le cunoastem, nici nu ne inchipuim ca exista, nici macar nu credem ca asa ceva poate sa existe. Ne-am transformat intr-un popor de sclavi datori bancilor si am uitat ca in 1989 am luptat pentru LIBERTATE si unii chiar au murit pentru LIBERTATE nu pentru a deveni slugi. Ce suntem astazi cu adevarat? Slugi sau oameni liberi?

Daca veti privi cu atentie filmul poate observati macar o frantura de ADEVAR. Se spune ca daca veti cunoaste adevarul, adevarul va va elbera. Asa este! Dar pentru aceasta trebuie ca fiecare sa aiba curajul sa privesca in sufletul lui si sa analizeze in ce situatie se afla. Fiecare dintre noi poate sa faca ceva pentru a impiedica un dezastru.Fiecare poate privi prin prisma a ceea ce este necesar si util si nicidecum prin prisma avantajului personal si al lacomiei.

Ramane doar o problema de constiinta. Fiecare e liber sa aleaga ce doreste sa fie: SLUGA SAU LIBER.

Sursa: www.costicacojocaru.ro


miercuri, 15 octombrie 2008

Masonii in actiune


Suparat ca domnul Gregorian Bivolaru nu a dat curs cererii sale, tovarasul mason Sorin Rosca Stanescu a declansat cu multi ani in urma o campanie de denigrare a scolii de yoga MISA si impotriva lui Gregorian Bivolaru. Va readuc aminte, ca in urma cu ceva timp, Sorin Rosca Stanescu a dorit sa-l racoleze in masonerie pe Gregorian Bivolaru. Am facut aceasta precizare, pentru a intelege ura imensa cumulata de Sorin Rosca Stanescu, ura efervescenta inca, din moment ce isi permite si astazi sa bata campii prin intermediul ziarului ZIUA.

Despre ce este vorba? In acest weekend un grup de oameni din Alba Iulia au realizat o demonstratie de yoga in aer liber, in parc, cu acordul autoritatilor.

Ce credeti ca au inteles cei de la ziarul Ziua? NIMIC - Ba mai mult in stilul specific pervers au publicat un articol, luni 13 octombrie 2008 intitulat nici mai mult nici mai putin " MISA ataca Alba Iulia" ( http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-10-13&id=243934&kword=yoga+alba+iulia).

Evident, stilul pervers masonic de abordare a unui eveniment normal intr-o tara democrata. Bunul simt este departe de Romania, in conditiile in care este acceptata cu atata usurinta functionarea unor institutii atat de perverse, subordonate politic si care nu fac altceva decat sa minta si sa-si bata joc de populatie. Chiar daca aparent pare doar o sintagma banala, trebuie sa va spun ca nu este asa. Este o manipulare grosolana a opiniei publice si o calomnie la adresa scolii romanesti de yoga MISA. Stiti foarte bine ca de ani de zile yoghinii sunt acuzati pe nedrept de fapte ce nici in somn nu le-au visat, batjocoriti, jigniti, discriminati datorita unor campanii mediatice mincinoase. Orice om care nu cunoaste adevarul despre scoala de yoga MISA, despre yoghini dar care a citit doar stirile calomnioase, probabil ca acum sta cu gura cascata, asteptand cu sufletul la gura deznodamantul asa zisului "atac".

Este util sa observati macar ce cuvinte au fost folosite de asa zisii jurnalisti in toti acesti ani "democrati" la adresa persoanelor care practica yoga in Romania, este util sa realizati o succinta analiza interioara sa observati ce sentimente sunt declansate in sufletul vostru atunci cand rostiti cuvantul yoga si veti intelege apoi modul grosolan in care ati fost manipulati.

In Romania o actiune pozitiva care este realizata de o persoana care practica yoga devine monstruoasa datorita "jurnalistilor" platiti de indivizi ca masonul Sorin Rosca Stanescu. In Romania mai departe trebuie sa suportam mizeriile celor care ne-au vandut tara. In Romania privim cu nepasare cum Eminescu este batjocorit si stiti care este culmea? RADEM si privim cu nepasare.

In Romania mai avem dreptul de a practica yoga? Voi ce parere aveti?
Sursa: www.costicacojocaru.ro

luni, 13 octombrie 2008

Justitia


Pare de necrezut si totusi in Romania este posibil si aceasta. Sa existe morti, victime, pagube materiale si Nimeni vinovat. Vorbim cu aplomb despre justitie, despre dreptate, despre adevar, despre democratie, dar, din pacate, de cele mai multe ori asistam stupefiati la un circ ce apare ca un vis ciudat si ne este greu sa credem ca este adevarat.

Justitia in Romania a inceput stramb inca din timpul revolutiei; a inceput cu un asasinat pus la cale de francmasoni, cu multa perversitate, ei reusind sa manipuleze un intreg popor avid de libertate, dar orbit de propria-i dorinta. Departe de mine de a dramatiza soarta sotilor Ceausescu, dar daca stam sa privim cu mai multa luciditate ne putem da seama ca noi ca oameni am acceptat ca primul proces in asa zisa democratie sa fie manipulat. Procesul lui Ceausescu a fost un proces in care sentinta era data dinainte de a incepe lovitura de stat din 1989.

Greseala noastra a fost ca ne-am lasat dusi de nas si orbiti de asa zisa libertate am acceptat cu "bucurie" as zice un act de justitie pervers. A fost un proces in care invinuitul nu a avut drept la RECURS. Atentie nu i s-a acordat dreptul la un RECURS. Atunci de ce sa ne mai miram astazi ca nu exista vinovati in ceea ce priveste mineriadele, de ce sa ne mai miram ca nu mai exista teroristii care vorba ceea "trag din toate pozitiile". Exista doar MORTI. Dar nu exista teroristi. De ce sa ne mai miram ca astazi asistam la o mascarada asemanatoare. Nimeni nu e vinovat pentru mortii din timpul mineriadelor, absolut nimeni. Ba mai mult procurorul militar Voinea este acuzat de abuz.

Atata timp cat vom accepta sa fim condusi de marionete pe post de politicienii, atata timp cat vom ramane indiferenti la ceea ce se petrece cu cei de langa noi, cei care conduc Romania din umbra isi vor face jocurile nestingheriti.

"Droguri, armament, munitie, masina de scris automata........" Nu vi se pare cunoscut filmul? Istoria s-a repetat tot in "democrtie" - Scoala de yoga MISA : "droguri, arme, prostitutie''..... 18 martie 2004, actiunea Christ. Va mai aduceti aminte? Priviti cu atentie filmul, si observati ce s-a schimbat in Romania; poate observati ca unii dintre circari raman pe pozitii? De ce ? Cine ii sustine? In ce scop?

Cred ca,deocamdata, asa zisa justitie romaneasca este "dreapta" doar intr-o singura directie. Directia in care vor altii sa privim.

Sursa: www.costicacojocaru.ro

joi, 11 septembrie 2008

Agentia de minciuni – Mediafax


Vrei o stire bomba? Vrei o stire falsa? Vrei o minciuna? Nimic mai simplu – suna acum la Mediafax.

Pentru a n-a oara Agentia de stiri Mediafax minte cu nerusinare si lanseaza in mod constient si pervers o stire falsa in care se afirma ca un traficant de droguri este membru MISA.

Stirea este apoi preluata de catre alti jurnalisti si transformata in scurt timp intr-o bomba mediatica.
Din pacate, intr-o asa zisa democratie, impusa cu bata, asistam cu maxima compasiune, si toleram imbecilitatea jurnalistica. In contextul in care “marile vedete de la stiri” isi permit sa faca afirmatii fondate pe minciuna si fals consider ca intrebari de genul: “Ce studii are jurnalistul X”, sau “ Este adevarat ceea ce ni se comanda sa afirmam ca jurnalisti?” nu-si au sensul.
Studiati minutul 15.00 din acest film si veti intelege poate mai bine ca in Romania nu exista democratie, in Romania nu exista jurnalism. Din pacate in Romania exista o sleacta de indivizi penibili si perversi, ce se considera a fi jurnalisti, care de fapt in realitate sunt slugile perverse ale unor indivizi cu bani.
De aceea, astfel de stiri false si calomnioase vor exista, otravind mai departe constinta romanilor.
Desi MISA a oferit mass mediei un comunicat prin care a lamurit aceast fals grosolan, jurnalistii l-au ignorat total.
Iata lista marilor penibili supranumiti jurnalisti:
Agentia Mediafax, Realitatea TV, Antena 3, http://stiri.rol.ro/content/view/147224/2/, Agentia de presa Newsin, Ziua si PRO-TV.

Sursa: www.costicacojocaru.ro