marți, 4 noiembrie 2008

Tangenta cu Zero



Cultura si Educatia – Tangente cu Zero

In ziarul Adevarul din data de 2 noiembrie 2008 a aparut un articol semnat de Raluca Sofronie intitulat: “Scandalul sexual, testul final al politicienilor”.
Putem observa “discretia” jurnalistei, abordarea stiintifica a subiectului propus, dar ceea ce constat este faptul ca in Romania actuala si nu numai, cultura si educatia la capitolul sexualitate ating cote tangibile cu Zero.
“Numitorul comun este circul prin care imaginea publică a unei persoane este afectată ieremediabil. Persoanele cu pricina nu sunt nici prostituate, nici analfabete.”
Primul aspect important este circul mediatic. De altfel, ca yoghin, resimt din plin acest circ mediatic, chiar extraordinar de bine as putea spune.
Circul este ceea ce si-au propus sa ne ofere politicienii inca din primele zile ale loviturii de stat din decembrie 1989. Circ si-a propus si fostul premier Adrian Nastase sa ne ofere in 2004 (vezi stenogramele PSD). Deci, circul este, se pare, pentru unii un instrument si pentru altii o obisnuinta cotidiana acceptata.
Bezna comunismului in care am trait reflecta si astazi o constiinta plina de prejudecati, lipsita de valori, reflecta o fiinta ce nu cunoaste toleranta si care a devenit incompatibila deseori cu verbul “a fi” – OM.
Ne place circul - ne distreaza, ne destreseaza, ne incanta, dar in acelasi timp ne arunca in iluzie, in fantasme, in derizoriu. Doar circ si atat. Despre adevar de ce sa mai vorbim? Citim ziarul....
“....într-o societate tradiţională acest lucru este incompatibil cu morala dominantă.”
Ma intreb care este morala dominanta in societatea romaneasca? O fi circul? Pai daca circul a devenit morala dominanta, de ce sa ne mai mire stadiul actual de maxima dezvoltare a prostiei, de ce sa ne mai mire lipsa acuta de bun simt? In timp ce unii ne agreseaza, altii ofera circ si in acelasi timp unii fac pe lupii moralisti, devin vectori de opinie chiar daca nu au de zis nimic, altii exceleaza la capitolul VIP si evident nu ducem lipsa de vedetele TV care se intrec in imagine. Cat despre politica – nu mai comentam.
Am intrat in Uniunea Europeana, suntem internationali chiar, avem preturi “a la Europa”, avem produse “a la China”, avem taxe ca sa ingrasam “clasa” politica. Avem “di toate” mai putin ceea ce ne trebuie: Omenie.
“...a făcut parte dintr-o «vânătoare de vrăjitoare» la care presa a participat cu ardoare”.
Pai marele vanator Adrian Nastase ce poate sa promoveze? Ceea ce stie cel mai bine – vanatoarea. Asa–i in democratie, no ce sa-i faci. Iar sluga - presa, participa din plin. Si ei mananca, si ei au averi, case, masini, proprietati; si ei participa la construirea noii societati bazate pe circ mediatic. Slugile perfecte la locul potrivit. Fac parte din plan. Ei sunt cei care executa la comanda ordinul dat; nu discuta, doar executa, nu cartesc doar vorbesc. Altfel cum s-ar justifica zecile de mii de aberatii emise pe posturile de televiziune si in presa scrisa despre yoghini? Cum va puteti inchipui ca un jurnalist si-ar permite sa scrie ce crede cu adevarat, sau ce este cu adevarat din moment ce doar circul reprezinta “morala dominanta in societatea romaneasca”?
Asa se explica de fapt si “tonele”, “camioanele” de material pornografic gasite la yoghini acasa. Eeee, ce sa-i faci, cand e circ nu mai gandesti, te distrezi, crezi orice. Va puteti inchipui ca in casa unui om, intr-un apartament normal cu 3 camere pot incapea “tone” sau “camioane” de material pornografic? Ma intreb daca sarmanul mai are loc de pat ca sa doarma.
„România are o societate patriarhală” – pai cam da, cam asa este, caci de cand suntem condusi de politicieni sclipitori, genii neintelese, femeia a devenit un produs. La circ de ce sa cautam respect, de ce sa cautam apreciere, de ce sa cautam valori?
Mai bine dominam. Dorinta acuta de dominare vine din frica. Frica, lipsa de educatie, lipsa de cultura l-a determinat pe roman sa accepte o astfel de societate.
„Când calcă strâmb, bărbatul e iertat pentru că e bărbat (câteodată chiar felicitat), iar când femeia îşi exprimă libertatea aleasă, e pedepsită dur....” .
Este normal din moment ce avem de a face cu brute exaltate de manele si circ.
Este firesc din moment ce “alesul” camaradul Nastase propune public sa vina femeile la el ca sa le arate “barbatia” probabil la o partida de vanatoare.
Cata cultura, cata educatie dar mai ales "modestie" in astfel de manifestari circare.
Din pacate : „Mai degrabă este vorba despre ipocrizie, care însă se manifestă la mai multe nivele”.
Si ma intreb oare pana cand?
“La noi, în România, e senzaţionalism”, conchide antropologul.
Cate milenii mai sunt necesare ca sa ne trezim la realitate, sa reusim sa discernem, sa reusim sa depasim stadiul de mahala in care fiecare este dornic de capatuire, sa fim scutiti de “imbecalizari” si vanatori?
„Chestiunea e interesantă pentru că noi, ca oameni, construim coloana vertebrală a societăţii în jurul sexualităţii, pentru că sexualitatea normativă dă forma familiei, iar abaterile de la ea sunt considerate distructive ale fabricii socialului”.
Romani, sexualitatea nu ne confera “coloana vertebrala”, sexualitatea este sursa vietii, sursa creativitatii. In momentul in care incatusati potentialul sexual el este deja pe jumatate mort. Daca vom da curs acestui “circ mediatic”, vom accepta si “vanatoarea de vrajitoare” si uite asa incet, incet vom distruge spiritul uman si orice forma de manifestare libera a spiritului uman.
De ce? Pentru ca in egoismul nostru devenim avizi si lacomi. Ne place CIRCUL.
Sursa: www.costicacojocaru.ro

Crezul



Am terminat cu munca si
Am renuntat la toate.
Acum scriu poezie.
Gandul meu, inima mea, viata mea
Ii apartin Lui.
Toate aceste trei cuvinte
Le-am cuprins intr-unul singur:
IUBIRE

Indragostitii au religia lor.
Singurul lor crez este Iubirea.
Rumi
Sursa: www.costicacojocaru.ro

joi, 16 octombrie 2008

Democratie sau Sclavie

"La noi este vorba inca de sange, inca este vorba de forta si de impunere prin forta. Deci pot sa va spun ca oligarhii acestia sunt proveniti ca si la noi, in marea lor majoritate, din serviciile foste ale Uniunii Sovietice sau ale Rusiei...." - Generalul Ioan Talpes - B1TV emisiunea Nasul.

"Traian Basescu n-a avut liniste, a inceput razboiul cu Tariceanu. Eu va spun ca a fost invers, Tariceanu a inceput razboiul cu Traian Basescu. Tariceanu si grupul lui...." - Generalul Ioan Talpes - B1TV emisiunea Nasul.

"Talpes a interpretat dezvaluirea premierului ca pe o dovada ca acesta ar servi cu adevarat interesele rusilor. "Sa stiti ca numai un om al rusilor ar putea sa dea o asemenea declaratie ", a declarat fostul sef SIE, accentuand ca "un asemenea comportament numai un om al rusilor putea sa il aiba". Sursa :http://www.ziare.com/Talpes__N_ar_fi_surprinzator_ca_viitorul_Parlament_sa_decida_iesirea_din_NATO_sau_UE-436195.html

Interesante aceste afirmatii. Totusi, pentru cel care este capabil sa inteleaga si sa realizeze anumite conexiuni, aceste afirmatii pot explica de ce am trait 18 ani inca intr-un comunism cosmetizat si prezentat intr-un mod democrat. Este simplu de inteles. Niciodata nu s-a dorit de fapt schimbarea sistemului, s-a dorit doar manipularea populatiei. Iliescu ramane de neatins pentru ca este inca "protejat". A slujit cu nadejde interesele puterii.

Dintr-o alta pespectiva putem sa citim si cartea lui John Perkins "Confesiunile Unui Asasin Economic" si vom intelege mai bine modul in care masoneria actioneaza la nivel planetar pentru a manipula guvernele tarilor mai slab dezvoltate din punct de vedere economic.

"Mercenarii sau asasinii economici sunt profesionisti extrem de bine platiti care excrocheaza tari din intreaga lume pentru sume ajungand la trilioane de dolari. Ei directioneza bani de la Banca Mondiala, de la Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala, precum si de la alte organizatii de <> straine catre seifurile corporatiilor gigant si buzunarele acelor catorva familii de bogatasi care controleaza resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzeaza in acest scop variaza de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mita, santaj, sex, ajungand pana la crima. Jocul lor dateaza de cand dateaza si imperiul, capatand insa noi si terifiante dimensiuni in actuala perioada a globalizarii." - John Perkins "Confesiunile unui Asasin Economic."

Poate acest tablou o sa fie mai clar in ceea ce priveste faptul ca in Romania nu putem discuta despre o democratie in adevaratul sens al cuvantului. Totul este deja vandut, presa este cumparata de cercurile puterii, politicienii sunt de fapt slugile perfecte a celor care conduc din umbra. Teroarea este singurul mod de a pastra cat de cat un "echilibru". Pentru a controla un astfel de sistem, a fost necesar sa se distruga mai intai economia, sa redevenim datori bancilor straine, apoi sistemul de invatamant, sistemul sanitar au fost distruse. Identitatea nationala de asemeni trebuie sa fie modificata si din acest motiv generam noi curente traditioanale precum Halloween si ne batem joc de Eminescu. S-au promovat noi valori, notiunea de libertate este pervertita si de fapt tinerii au devenit micii despoti sau micii tirani. Acestea sunt doar o mica parte din instrumentele marii manipulari.

" Intr-adevar, de cele mai multe ori, promovarea capitalismului are drept rezultat un sistem care seamana cu societatile feudale din evul mediu." - John Perkins "Confesiunile unui Asasin Economic."

In spate exista organizatia oculta numita Masonerie.

Sursa: www.costicacojocaru.ro

Tributul Lacomiei



Tributul lacomiei il meritam din plin, dar nu este inca tarziu sa ne dam seama de manipularea penibila pe care masonii astazi o exercita asupra populatiei si cred ca a sosit timpul in care fiecare poate realiza in mod obiectiv o analiza reala asupra situatiei. Importanta este decizia pe care o luam dupa aceasta analiza.

Este reala consecinta dramatica a celor 50 de ani de comunism asupra constiintei umane, dar totusi consider ca un minim de inteligenta si constiinta a ramas in fiecare suflet. Din aceasta perspectiva trebuie doar sa observam cu discernamant ceea ce se petrece astazi si cu siguranta ne vom da seama de imensa manipulare la care suntem supusi in fiecare zi. Daca vom privi cu aceasi pasivitate ca si pana acum, manati doar de interese meschine, egoiste vom plati mai departe tributul propriei lacomii. Daca vom decide ca este suficient, atunci cu siguranta vom face ceva pozitiv. Vom inceta sa mai fim lacomi, sa consumam mai mult decat producem si in schimb vom incepe sa traim onest, civilizat privind mereu prin "lupa" a ceea ce este necesar.

Mecanismul a fost destul de simplu, doar timpul poate ca a fost o problema. Priviti cu atentie si analizati obiectiv cum am fost manipulati. Dorintele si pasiunile omenesti au fost exacerbate, omul in timp transformandu-se intr-o masinarie de consum, intr-un produs usor manipulabil de catre masoni.

Masonii au manipulat din umbra guvernele prin banci, guvernele transformate in slugile perfecte au vandut fara nici o ezitare tarile, si uite asa astazi suntem datori unor fiinte pe care nici nu le cunoastem, nici nu ne inchipuim ca exista, nici macar nu credem ca asa ceva poate sa existe. Ne-am transformat intr-un popor de sclavi datori bancilor si am uitat ca in 1989 am luptat pentru LIBERTATE si unii chiar au murit pentru LIBERTATE nu pentru a deveni slugi. Ce suntem astazi cu adevarat? Slugi sau oameni liberi?

Daca veti privi cu atentie filmul poate observati macar o frantura de ADEVAR. Se spune ca daca veti cunoaste adevarul, adevarul va va elbera. Asa este! Dar pentru aceasta trebuie ca fiecare sa aiba curajul sa privesca in sufletul lui si sa analizeze in ce situatie se afla. Fiecare dintre noi poate sa faca ceva pentru a impiedica un dezastru.Fiecare poate privi prin prisma a ceea ce este necesar si util si nicidecum prin prisma avantajului personal si al lacomiei.

Ramane doar o problema de constiinta. Fiecare e liber sa aleaga ce doreste sa fie: SLUGA SAU LIBER.

Sursa: www.costicacojocaru.ro


miercuri, 15 octombrie 2008

Masonii in actiune


Suparat ca domnul Gregorian Bivolaru nu a dat curs cererii sale, tovarasul mason Sorin Rosca Stanescu a declansat cu multi ani in urma o campanie de denigrare a scolii de yoga MISA si impotriva lui Gregorian Bivolaru. Va readuc aminte, ca in urma cu ceva timp, Sorin Rosca Stanescu a dorit sa-l racoleze in masonerie pe Gregorian Bivolaru. Am facut aceasta precizare, pentru a intelege ura imensa cumulata de Sorin Rosca Stanescu, ura efervescenta inca, din moment ce isi permite si astazi sa bata campii prin intermediul ziarului ZIUA.

Despre ce este vorba? In acest weekend un grup de oameni din Alba Iulia au realizat o demonstratie de yoga in aer liber, in parc, cu acordul autoritatilor.

Ce credeti ca au inteles cei de la ziarul Ziua? NIMIC - Ba mai mult in stilul specific pervers au publicat un articol, luni 13 octombrie 2008 intitulat nici mai mult nici mai putin " MISA ataca Alba Iulia" ( http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-10-13&id=243934&kword=yoga+alba+iulia).

Evident, stilul pervers masonic de abordare a unui eveniment normal intr-o tara democrata. Bunul simt este departe de Romania, in conditiile in care este acceptata cu atata usurinta functionarea unor institutii atat de perverse, subordonate politic si care nu fac altceva decat sa minta si sa-si bata joc de populatie. Chiar daca aparent pare doar o sintagma banala, trebuie sa va spun ca nu este asa. Este o manipulare grosolana a opiniei publice si o calomnie la adresa scolii romanesti de yoga MISA. Stiti foarte bine ca de ani de zile yoghinii sunt acuzati pe nedrept de fapte ce nici in somn nu le-au visat, batjocoriti, jigniti, discriminati datorita unor campanii mediatice mincinoase. Orice om care nu cunoaste adevarul despre scoala de yoga MISA, despre yoghini dar care a citit doar stirile calomnioase, probabil ca acum sta cu gura cascata, asteptand cu sufletul la gura deznodamantul asa zisului "atac".

Este util sa observati macar ce cuvinte au fost folosite de asa zisii jurnalisti in toti acesti ani "democrati" la adresa persoanelor care practica yoga in Romania, este util sa realizati o succinta analiza interioara sa observati ce sentimente sunt declansate in sufletul vostru atunci cand rostiti cuvantul yoga si veti intelege apoi modul grosolan in care ati fost manipulati.

In Romania o actiune pozitiva care este realizata de o persoana care practica yoga devine monstruoasa datorita "jurnalistilor" platiti de indivizi ca masonul Sorin Rosca Stanescu. In Romania mai departe trebuie sa suportam mizeriile celor care ne-au vandut tara. In Romania privim cu nepasare cum Eminescu este batjocorit si stiti care este culmea? RADEM si privim cu nepasare.

In Romania mai avem dreptul de a practica yoga? Voi ce parere aveti?
Sursa: www.costicacojocaru.ro

luni, 13 octombrie 2008

Justitia


Pare de necrezut si totusi in Romania este posibil si aceasta. Sa existe morti, victime, pagube materiale si Nimeni vinovat. Vorbim cu aplomb despre justitie, despre dreptate, despre adevar, despre democratie, dar, din pacate, de cele mai multe ori asistam stupefiati la un circ ce apare ca un vis ciudat si ne este greu sa credem ca este adevarat.

Justitia in Romania a inceput stramb inca din timpul revolutiei; a inceput cu un asasinat pus la cale de francmasoni, cu multa perversitate, ei reusind sa manipuleze un intreg popor avid de libertate, dar orbit de propria-i dorinta. Departe de mine de a dramatiza soarta sotilor Ceausescu, dar daca stam sa privim cu mai multa luciditate ne putem da seama ca noi ca oameni am acceptat ca primul proces in asa zisa democratie sa fie manipulat. Procesul lui Ceausescu a fost un proces in care sentinta era data dinainte de a incepe lovitura de stat din 1989.

Greseala noastra a fost ca ne-am lasat dusi de nas si orbiti de asa zisa libertate am acceptat cu "bucurie" as zice un act de justitie pervers. A fost un proces in care invinuitul nu a avut drept la RECURS. Atentie nu i s-a acordat dreptul la un RECURS. Atunci de ce sa ne mai miram astazi ca nu exista vinovati in ceea ce priveste mineriadele, de ce sa ne mai miram ca nu mai exista teroristii care vorba ceea "trag din toate pozitiile". Exista doar MORTI. Dar nu exista teroristi. De ce sa ne mai miram ca astazi asistam la o mascarada asemanatoare. Nimeni nu e vinovat pentru mortii din timpul mineriadelor, absolut nimeni. Ba mai mult procurorul militar Voinea este acuzat de abuz.

Atata timp cat vom accepta sa fim condusi de marionete pe post de politicienii, atata timp cat vom ramane indiferenti la ceea ce se petrece cu cei de langa noi, cei care conduc Romania din umbra isi vor face jocurile nestingheriti.

"Droguri, armament, munitie, masina de scris automata........" Nu vi se pare cunoscut filmul? Istoria s-a repetat tot in "democrtie" - Scoala de yoga MISA : "droguri, arme, prostitutie''..... 18 martie 2004, actiunea Christ. Va mai aduceti aminte? Priviti cu atentie filmul, si observati ce s-a schimbat in Romania; poate observati ca unii dintre circari raman pe pozitii? De ce ? Cine ii sustine? In ce scop?

Cred ca,deocamdata, asa zisa justitie romaneasca este "dreapta" doar intr-o singura directie. Directia in care vor altii sa privim.

Sursa: www.costicacojocaru.ro

joi, 11 septembrie 2008

Agentia de minciuni – Mediafax


Vrei o stire bomba? Vrei o stire falsa? Vrei o minciuna? Nimic mai simplu – suna acum la Mediafax.

Pentru a n-a oara Agentia de stiri Mediafax minte cu nerusinare si lanseaza in mod constient si pervers o stire falsa in care se afirma ca un traficant de droguri este membru MISA.

Stirea este apoi preluata de catre alti jurnalisti si transformata in scurt timp intr-o bomba mediatica.
Din pacate, intr-o asa zisa democratie, impusa cu bata, asistam cu maxima compasiune, si toleram imbecilitatea jurnalistica. In contextul in care “marile vedete de la stiri” isi permit sa faca afirmatii fondate pe minciuna si fals consider ca intrebari de genul: “Ce studii are jurnalistul X”, sau “ Este adevarat ceea ce ni se comanda sa afirmam ca jurnalisti?” nu-si au sensul.
Studiati minutul 15.00 din acest film si veti intelege poate mai bine ca in Romania nu exista democratie, in Romania nu exista jurnalism. Din pacate in Romania exista o sleacta de indivizi penibili si perversi, ce se considera a fi jurnalisti, care de fapt in realitate sunt slugile perverse ale unor indivizi cu bani.
De aceea, astfel de stiri false si calomnioase vor exista, otravind mai departe constinta romanilor.
Desi MISA a oferit mass mediei un comunicat prin care a lamurit aceast fals grosolan, jurnalistii l-au ignorat total.
Iata lista marilor penibili supranumiti jurnalisti:
Agentia Mediafax, Realitatea TV, Antena 3, http://stiri.rol.ro/content/view/147224/2/, Agentia de presa Newsin, Ziua si PRO-TV.

Sursa: www.costicacojocaru.ro

Aspiratie



Iubirea a umplut cele sase directii ale universului
cu frumusete
Si totusi trebuie sa lasam in urma cele sase directii.
- Rumi -

Sursa: www.costicacojocaru.ro

miercuri, 10 septembrie 2008

Desteptarea Sufletului






Somnul trupului şi deşteptarea sufletului

În fiece noapte Tu ne eliberezi sufletele din trup
Şi din capcana lui, purificându-le asemeni tăbliilor şterse.
În fiece noapte sufletele sunt scoase din cuşca lor,
Şi-s libere de trup, nestăpânite, dar nici stăpâne peste trup.
La timp de noapte încarceraţii nu ştiu că nu sunt liberi,
La timp de noapte regii nu ştiu nimic de marea lor putere.
Şi-apoi nu mai există gând pentru câştig sau risipire,
Iar grija înspre nimeni nu se-ndreaptă, oricine ar fi el.
Starea "cunoscătorului" e-aceasta, chiar şi când eşti treaz,
Căci spune Dumnezeu: "Tu treaz îl socoţi, deşi el doarme",
Ochi închizând ziuă şi noapte la treburile acestei lumi,
Asemeni unui penel condus de mâna celui scrie.
Cel ce nu vede mâna care cu-adevărat aşterne slova,
Va socoti că pana, singură mişcându-se, scrisu-a făurit,
De va dezvălui "cunoscătorul" tainele acestei stări,
Ar jefui pe omul simplu de somnul simţurilor tale.
Sufletul lui rătăceşte într-un pustiu ce n-are asemănare;
Asemeni trupului, sufletul său cu-odihna se desfată;
Dar când e-ademenit din nou în cuşcă,
Se tânguie, cerând oblăduire de la Cel Puternic.

- Djalal-Ud-Din_RUMI -


Sursa: www.costicacojocaru.ro

Kali


“KALI este Marea Putere Cosmică a Energiei Timpului şi pentru cel care o adoră ea este cea care conferă Eliberarea Spirituală. KALI îi protejează întotdeauna şi îi inspiră pe aceia care o cunosc şi o iubesc. Pentru cei neînfricaţi KALI este cea Teribilă, Distrugătoarea Timpului. Ca întunecata Shakti a lui Shiva, KALI reprezintă spaţiul, aerul, focul, apa şi pământul. KALI duce la îndeplinire toate dorinţele fizice ale lui Shiva. Ea este posesoarea celor Şaizeci şi patru de Arte şi tot Ea este cea care produce Bucuria şi Fericirea nesfârşită a Stăpânului întregii Creaţii. KALI este Shakti (Forţa Cosmică Feminină) sub aspectul Ei Pur Transcendent. KALI este Noaptea Întunericului din care izvorăşte energia tainică a Timpului”.

(KALIKA PURANA)


Sursa: www.costicacojocaru.ro

Calatorie in Timp



Timpul!
Singura cale de a-l invinge este de a realiza cine esti cu adevarat.
Atunci vei descoperi Eternitatea

Sursa: www.costicacojocaru.ro

Scrisoare medievală


Duceam în viteză piramide de var,
dar nu pentru ziduri, nu, nu.
Duceam cuvintele acestei limbi romane
dar nu pentru a fi spuse de guri.
Noi suntem, iubito, aceiaşi.
Numai pietrele s-au schimbat,
numai iarba.
Domneşte pe-aici violetul, tăcerea,
cleiul tâmplăresc, oh, da,
cu care ne lipim braţele rupte.
Noi suntem, iubito, aceiaşi
şi nici nu se cunoaşte, oh, da,
că sufletul nostru-i întors
dintr-o călătorie în lumea
perechilor, unu cu unu,
pom cu pom, iarbă cu iarbă,
piatră cu piatră.

Nichita Stănescu

Sursa:www.costicacojocaru.ro

marți, 2 septembrie 2008

Iubirea



"Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure."

- Rabindranath Tagore - 

vineri, 22 august 2008

Fii gata, inima mea





Fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
Bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte !

 - Rabindranath Tagore - 

joi, 21 august 2008

Making of


Costinesti 2008
Alaturi de  Pierre Crie am invatat multe aspecte legate de fotografie; ceea ce imi place cel mai mult la el este faptul ca reuseste sa realizeze o fotografie deosebita in orice situatie.

Doar tu îmi trebuieşti




Doar tu îmi trebuieşti, doar tu!" - repete
acestea inima-mi deapururi, pe-ndelete.
Dorinţi ce zi şi noapte-mi dau târcoale –
sunt calpe toate, până-n sâmburi goale.
Cum noaptea ascunde-n întunericul din sine
nestăvilita ei cerinţă de lumină -
chiar astfel din adâncul meu, din mine,
răsună cântecul:
"De tine am nevoie, doar de tine!"
Şi cum furtuna-şi vrea sfârşitul în tăcere,
chiar când tăcerea o loveşte cu putere -
revolta mea loveşte-n dragostea de tine,
şi totuşi strigă:
"Pe tine doar te vrea, pe tine!

- Rabindranath Tagore -

Coşul cu fructe


Porunceşte, şi eu voi culege toate fructele mele
Pentru a ţi le aduce în coşuri pline în grădina ta,
Cu toate că unele din ele s-au trecut,
Iar altele sunt încă necoapte.

Căci anotimpul devine greu în splendoare,
Iar fluierul păstorului suspină în umbră.

Dă poruncă, şi eu voi pune să se umfle
Pânza corabiei pe râu.

Vântul de martie s-a ridicat
Şi a tulburat valurile care lâncezeau.

Grădina şi-a exaltat tot sufletul său,
Şi în ceasul mâhnit al serii,
O chemare a venit de la casa ta,
Pe plaja pe care-o îmbracă în aur asfinţitul.

 - Rabindranath Tagore -

marți, 19 august 2008

Când ea trecu pe lângă mine...




Când ea trecu pe lângă mine cu paşi repezi
m-atinse cu poala rochiei, uşoară
din neştiuta insulă a unei inimi
răzbi un suflu cald de primăvară
o fâlfâire şi-atingere de-aripă
mă netezi şi dispăru-ntr-o clipă
ca o petală fragedă de floare
ce-o rupe şi-o învolbură o boare.
căzu pe inimă-mi ca un suspin
al şoldului în foşnet lin
şi ca o şoaptă moale
a inimii sale.

 - Rabindranath Tagore - 

duminică, 10 august 2008

Ce bine că eşti





Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

- Nichita Stanescu - 

Criza de identitate si subiecte a denigratorilor MISA



Moto:

 "Atunci cand te cuprinde disperarea, adu-ti aminte ca dragostea si adevarul au triumfat mereu, au existat tirani care pentru o perioada au parut invincibili, dar s-au inselat"
 - Mahatma Gandhi -

In data de 9 august 2008 in ziarul Ziua, la rubrica “ dosare secrete”, sunt publicate doua articole intitulate “ Mecanismele de inrobire MISA” si “ Criza de identitate si Evadarea” semnate de Valeriu Fruntes. Ambele abunda in calomnii la adresa scolii de yoga MISA.
Aceste articole au intentia clara de a manipula opinia publica, inducand inca de la inceput anumite sugestii, printr-o tehnica abila, dar totusi transparenta. Iata pe ce “pedale” apasa jurnalistii.
- incadrarea articolului la rubrica „Dosare secrete” – ma intreb ce secrete mai au yoghinii dupa ce securistii infiltrati la curs de ani de zile fac raporturi zi de zi? Ce secrete mai au yoghinii dupa ce procurorii, jandarmii si politistii le-au violat locuintele? Ce secrete mai pot avea yoghinii din moment ce fotografiile lor sunt pe site-uri, in ziare, din moment ce viata lor este agresata permanent? Mereu vedeti stiri despre yoghini, oricine poate sa vina sa participe la cursul de yoga. Deci unde este secretul? Dintr-o dorinta de a crea o imagine falsa, tovarasii jurnalisti emit tot soiul de ipoteze, care mai de care mai fantasmagorice. Chiar si asa, articolul nu aduce nimic nou, ci reia aceleasi teme fredonate excesiv in campania anti-MISA.
- Bomabasticul, tipic comunist – observam dorinta jurnalistului de a impresiona opinia publicului, mizand pe snobismul si naivitatea oamenilor – vorbind despre un asa-zis renumit medic psihiatru stabilit in Franta. Suntem deja obisnuiti cu aceasta tehnica din timpul lui Ceausescu cand evident tovarasa Elena era Doctor Docent, Honoris Cauza, Academician… bla, bla – caci nu-i mai ajungea o pagina de titluri pentru a compensa incultura. Ideea este ca mereu intalnim aceeasi tehnica de manipulare a opiniei publice scotand la inaintare asa-zisele titluri onorifice ale unor indivizi de care nu a auzit nimeni. Daca mai sunt si plecati din tara, se pare ca asta trebuie sa ne impresioneze si mai mult. De fapt un praf in ochii celor multi. Din pacate inca functioneaza aceasta tehnica tipic comunista. Daca e din Franta o fi mai destept, deci mai veridic ceea ce el spune?! Eu as considera exact pe dos, ca fiind in Franta de aproape 15 ani (informatie dintr-un articol precedent publicat de Ziua), acest personaj nu ne poate oferi informatii actuale si plauzibile despre ce se petrece in Romania, la MISA.
- Se pretinde ca informatiile despre MISA vin din interior – ca acest Valeriu Fruntes a fost la cursurile MISA, cunoaste deci realitatea si detalii autentice legate de acestea. Tonul de confesiune al articolelor, bazate zice-se pe o experienta personala, este doar o tehnica de manipulare. Intr-un articol anterior din Ziua aflam ca de fapt personajul a urmat cursurile MISA pana in 1994, pentru vreo 2-3 ani. Este evident ca el nu are cum sa stie ce se petrece de fapt la MISA de vreo 15 ani buni!

Dincolo de acest cadru, intrand in continutul articolului, as vrea sa punctez doar aspectele cele mai frapante, care trebuie sa se constituie intr-un semnal de alarma pentru cititorul inteligent si sa il faca sa priveasca cu prudenta informatiile vehiculate:
- Dualitatea informatiilor primite despre omul Gregorian Bivolaru cred ca este evidenta. Simplu – ori este un asa zis sarlatan, tigan, nespalat, obsedat, (injective care i-au fost atribuite de-a lungul anilor domnului Bivolaru Gregorian), ori este mai nou acum charismatic, talentat, capabil sa-ti induca stari modificate de constiinta. Ce sa mai intelegem, tovarasi? Care este de fapt adevarul despre Gregorian Bivolaru, caci vorba ceea, o intoarceti mereu ca la Ploiesti. Daca trebuie sa-i speriem pe oameni evident creem un monstru. Si uite asa, indivizi care nu l-au cunoscut si nu l-au intalnit niciodata pe domnul Greogorian Bivolaru si nu au fost niciodata la un curs de yoga, peste noapte, “studiind” calomniile si minciunile din presa, devin specialisti in yoga si MISA. Gregorian Bivolaru devine un monstru in mintea lor.
Daca dorim sa intarim minciunile si calomniile, dintr-o data Gregorian Bivolaru capata o anumita valoare (charismatic). Ce sa mai inteleaga opinia publica? Normal ca ma intreb de fapt cine este mai “indoctrinat”? Eu, care-l cunosc pe domnul Bivolaru, sau cei care se lasa dusi de nas, pentru ca le este lene sa verifice informatiile oferite cu stoicism de “presa libera”.
- În mod similar, yoghinii sunt considerati, dupa cum le convine mai bine la momentul respectiv, o turma informa de oameni lipsiti de valoare si vointa, indoctrinati si spalati pe creier, sau dimpotriva, ca o organizatie eficienta, bine structurata si organizata, periculoasa pentru societate tocmai prin valoarea individuala a membrilor si organizarea lor riguroasa.
- Se aduce in discutie o presupusa metoda de aservire mentala – spalarea creierului – pai ce sa mai zic?! Va recomand sa nu va lasati prostiti de aceasta sperietoare, si mai bine sa cititi o carte ce se intituleaza “ Spalarea creierului – stiinta manipularii” scrisa de Katheleen Taylor (autorul articolului ar fi primul care trebuie sa se documenteze nitel despre subiect). Celor care nu cunosc ce inseamna a fi spalat pe creier le recomand cu caldura aceasta carte si apoi vor putea evident sa vada si singuri realitatea. Dar probabil ca acest tovaras psihiatru frantuzit, a uitat ca o caracteristica de baza in procesul spalarii creierului este tortura fizica si psihica. Citez : “ Notiunea de spalare a creierului s-a nascut in focul razboiului, ....... in timpul razboiului din Coreea” . Acest fapt se petrecea prin anul 1950. In lagare, detinutii erau torturati si obligati sa-si insuseasca noile notiuni comuniste. Americanii au fost socati cand s-au confruntat cu soldatii intorsi acasa care au fost detinuti in lagarele comuniste din Coreea sau China. Acesti oameni care au rezistat torturii si au reusit sa revina acasa detineau o alta personalitate. Abia atunci s-a nascut notiunea de a fi cu creierul spalat. Din pacate, mai nou, pentru a manipula opinia publica, este la moda aceasta sintagma si deseori sensul ei real se pierde. Cert este ca “cei multi” din nou sunt prinsi in capcana jurnalistica. Ingurgitand orice minciuna sfruntata si transformand-o intr-un asa zis mare adevar, ei uita pur si simplu sa mai gandeasca.
- Domnul Bivolaru Gregorian este acuzat in aceste articole ca a dat curs unui nou curent feminist. Oare acum sa se fi nascut miscarea feminista in Romania? Inseamna ca este un geniu domnul Bivolaru pentru ca a reusit sa insufle un mod de viata diferit, femeia sa capete incredere in sine, sa reconsidere pozitia in aceasta societate. Pe cine sperie de fapt acest lucru?
- Tovarasului psihiatru ii recomandam totodata sa caute pe You Tube filmuletele cu doctorul Virgiliu Stroiescu pentru a putea intelege ce inseamna un regim vegetarian, ce inseamna un regim Oshawa, ce inseamna o zi de post. Cultura dansului in domeniu se pare ca lasa de dorit. Trist este ca prostia prinde mai repede la romani si datorita lenei cronice – boala comunista – unii oameni au incetat de multa vreme sa mai si citeasca cate ceva dincolo de cateva ziare mincinoase. Multi prefera sa bea, sa manance o friptura, caci vorba ceea “o viata are omul”.
- Criza de identitate pe care o reclama acest “vast invatat” ma duce cu gandul la cati oameni au fost dati afara din servici pentru ca s-a aflat ca ei practica yoga. Cred ca ar fi util uneori sa le cititi CV-urile, dar sa aveti grija sa nu va confruntati cu o criza de identitate in momentul in care veti constata ca sunt destepti.
Deocamdata ma opresc aici pentru ca nu are rost sa mai comentez asa zisele constatari ale tovarasului psihiatru frantuz. De ce? Simplu – de fapt cele doua articole copiaza in mod fidel gandirea ciudata si fantasmagorica a procurorului Delcea Marian, autorul rechizitoriului MISA. Tot acest tovaras procuror, Delcea, a cerut sa fie facuta o expertiza psihologica a domnului Bivolaru, a practicantilor de yoga; expertiza apartine unor asa zisi academicieni care conform “deontologiei profesionale comandate politic” au binevoit sa realizeze un pseudoportret al practicantului de yoga, fara sa adreseze o singura intrebare unui practicant yoga! Acesti oameni care nu au cunoscut nici un yoghin si nu au asistat la nici o activitate a scolii de yoga, isi bazează expertiza si constatarile “stiintifice” pe ceea ce au citit in presa si pe ce le-a “oferit cu stoicism” domnul procuror! Astfel se mentine cercul vicios al dezinformarii in cazul MISA!
Aceste articole ne demonstreaza in continuare pana unde poate sa mearga prostia si nesimtirea unor indivizi care considera ca ei detin puterea in aceasta tara si isi dau aere de jurnalisti.
Pe de alta parte aceste articole demonstreaza ca yoga practicata in scoala de yoga MISA este autentica. De ce credeti ca exista aceste eforturi disperate de a distruge scoala de yoga MISA, si de ce credeti ca exista aceasta dorinta de a-l inchide pe domnul Gregorian Bivolaru, in conditiile in care Suedia i-a oferit azil politic?!
De ani de zile yoghinii au fost batjocoriti, discriminati, batuti, inchisi, dati afara de la servici, calomniati. De ce oare? De ce suntem noi atat de periculosi? De ce presa consuma atata cerneala si hartie pentru a ne denigra?
Merita macar sa incercam sa dam un raspuns logic la aceste intrebari. Cine va cauta in mod onest adevarul, va reusi sa vada ca yoghinii sunt diferiti de imaginea fantasmagorica prezentata atat de pompos de unii tovarasi plini de stoicism – din pacate de trista dar de noua amintire. Dar din pacate aceasta le este meseria. Meseria lor este de fapt o boala care se numeste jigodism si se pare ca intr-o asa zisa democratie totalitara nu are leac.

vineri, 8 august 2008

Asanas



O asana reprezinta o stradanie comuna a trupului, a mintii si a sufletului de a vibra la unison cu Nemarginirea.

Cititi si:

vineri, 1 august 2008

Eminescu



Mereu Mihai Eminescu ne-a fost prezentat ca fiind poet si atat. Activitatea lui jurnalistica, manifestarile politice au fost mereu umbrite si multe minciuni s-au emis la adresa lui. Cat timp o sa mai treaca ca Mihai Eminescu sa fie apreciat la adevarata sa valoare?
Din contra francmasonii care l-au distrus fac eforturi imense in a-l denigra si astazi.
Din pacate preferam sa acceptam ca Eminescu mai degraba a murit nebun, decat sa incercam sa descoperim cine a fost Mihai Eminescu si de ce el a fost asasinat. 
Vizualiati si: 
http://uk.youtube.com/watch?v=sfxx7C2JxuE
http://uk.youtube.com/watch?v=dZRziD9GD0Y

joi, 31 iulie 2008

Satanica, dar discreta - Masoneria



Nicidecum "utila" si cu siguranta nu  "publica",  Masoneria isi duce mai departe "misiunea", respectand cu strictete protocoalele. Este dificil si greu de crezut ca asa ceva exista; totusi, pentru cel care studiaza cu atentie aceste aspecte legate de masonerie, multe lucruri se vor elucida. 
Sper ca un astfel de "mesaj"  va va oferi o alta perspectiva asupra masoneriei, si apoi poate va veti  intreba cum si de ce Marea Loja Nationala condusa de Chirovici a devenit de interes public in Romania sub guvernarea Nastase si este "sponsorizata" de fiecare contribuabil.

Sclavii "democratiei"


Prin intermediul articolului intitulat " Un adept al curentului EMO i-a taiat gatul prietenei sale pentru ca aceasta a vrut sa rupa relatia" publicat de ziarul Gardianul in data de 31 iulie 2008 putem sa observam cu usurinta "boala societatii" actuale care ne determina sa gasim mereu un "tap ispasitor" pentru actiunile ciudate pe care tinerii le fac.
Nu curentul EMO este vinovat, asa cum nici miscarea hippie a anilor 60 nu era falsa. Exista dorinta naturala si perfect umana a unor fiinte de a se exprima liber. Faptul ca nu stiu sa o exprime ( aceasta libertate), faptul ca nu stiu ce este cu adevarat libertate si nu au discernamant duce la aceste forme criminale de manifestare.
Ceea ce lipseste cu adevarat este VALOAREA. Ce valori au tinerii din ziua de astazi? 
Ce sistem valoric de referinta le ofera aceasta societate bazata pe multa agresiune? Ce vedem la televizor? Crime, violuri, jafuri, indivizi umflati in pene care se lauda cu averile lor, emisiuni execrabile cu Irinel. "Imbecalizarea" societatii este evidenta, oricarui cioban parvenit care se crede mare si tare, i se permite orice. Aproape ca nu mai exista limite ale bunului simt, inteligenta fiind sfidata la orice pas de catre niste indivizi agramati. 
Cine oare permite ca toate acestea sa se manifeste? 
Cine este responsabil de educatia acestui individ criminal la numai 16 ani?
Credeti ca acest tanar de numai 16 ani a "inventat"  curentul EMO? Nu, curentul EMO a fost creat cu buna stiinta pentru a orienta o parte a tinerilor cu "probleme de comportament" spre alte directii, in acest caz criminale, iar in spatele acestei miscari cu siguranta exista un " discernamant" ( adica oameni maturi criminali), care in mod constient induce aceste ciudatenii in sufletul tinerilor pe fondul unei asa zise "libertati". 
Expresii gen "fac ce vreau" sau "sunt liber"  in mod constient vehiculate, dar cu un sens valoric gresit au dus la o asa zisa democratie in care bunul simt a disparut de multa vreme.
Considerati ca este utila o educatie in care omul este privit ca un obiect, ca un produs, ca o propietate? Trebuie sa recunoastem, ca deocamdata in aceasta societate bolnava,  femeia a "devenit" o propietate, un instrument, un obiect in mintea multora. Din aceasta cauza unii cred si considera ca ei sunt stapanii femeii. 
In aceste conditii, de ce ne mai miram ca un individ ucide si da dovada de sadism?
Din pacate aceste forme ciudate de manifestare exista pentru ca asa zisii "oameni maturi" responsabili de educatia tinerilor  sunt orientati numai catre ei insisi, pe de o parte, si in plus in spiritul unei asa zise "democratii" si a unei false "libertati de gandire" lasa sa se propage in Romania o serie intreaga de aberatii. Inversarea valorica este evidenta si implementata constient in randul generatiilor actuale si viitoare. Cine oare se afla in spatele acestei noi educatii? 
Totodata parintii sunt primii responsabili in ceea ce priveste educatia unui tanar. 
Acum de fapt asistam oripilati la o consecinta a propriilor fapte. Parinti, cand o sa incetati sa va mai cocolositi odraslele lipsite de educatie si toleranta, lipsite de cultura si civilizatie? 
Guvernatori, cand o sa aveti de gand sa oferiti un cadru decent de trai in Romania?
Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, sa analizam 2 evenimente: 
- Stire - Un tanar de 20 de ani a murit in urma unui accident de masina. Era sub influenta alcoolului in momentul producerii accidentului. Datorita vitezei si a alcoolului a pierdut controlul volanului si a intrat intr-un stalp.
Ce masina avea? Un Audi A6 - nimeni nu zice sa nu dai copilului tau ce este mai bun. Atentie insa, cu discernamant. Cu ce bani si-a cumparat pustiul de 20 de ani un Audi A6? 
Parinti vedeti greseala? Oferim asa zisele "conditii" pe care noi pe vremea lui Ceausescu nu le-am avut; dar uite unde se poate ajunge. Nu comentez mai mult. 
- Guvernanti - Cum credeti ca poate avea autoritate un profesor universitar care este chemat de catre  decanul facultatii si ii zice ca ii scade salariul pentru ca a lasat prea multi restantieri. Mi-a spus sarmanul om - ce sa fac ? Ii trec, daca asa e "sugestia" multi dar prosti, nu conteaza diploma sa aiba, caci apoi se descurca.   
Ce sa mai zica un profesor care are un salariu mizerabil cand elevul vine cu BMW- ul la scoala? Decenta sau imbecilitatea unei asa zise "democratii"..... 
Ar fi multe de spus in aceasta directie, dar atata timp cat asa zisii "oameni de bine" pusi in frunte sunt de fapt primii hoti si primii talhari, ce pretentii sa mai avem de la pustanii care nu-si dau seama pe ce lume traiesc si se comporta asa cum vad in familie, asa cum invata de la o societate bolnava.

luni, 28 iulie 2008

Vraja Terorismului...


Va mai aduceti aminte de revolutie?  " Teroristii trag din toate pozitiile" ne spunea tovarasul Iliescu la televizor.  "Mai draga " asta este - trag din toate pozitiile.
Au murit peste 1000 de oameni si? Nici astazi nu stim de fapt cine i-a impuscat. 
Unde sunt teroristii tovarasi. S-au volatilizat, sunt invizibili, ce s-a petrecut de nu i-a gasit nimeni?
Astazi suntem intoxicati in stil americanesc cu teoria Teroristului. In timpul evenimentelor din decembrie 1989 de unde a aparut termenul de terorist sau terorism, in conditiile in care noi eram socati si speriati de acele evenimente si am actionat ca turma, vrajiti de abilii manipulatori.
Despre aceasta problema a terorismului doreste sa ne lamureasca si urmatorul articol: 
Insa nu prind eu ideea prea bine poate si ma intreb:
- Cine este persoana ranita - pentru ca asa, evaziv se scrie: " o persoana " .  In alte cazuri observ ca se spune in clar X sau Y a facut.
- Persoana care a "gasit" sacosa nu s-a uitat in ea? Daca tu oricare ai fi X sau Y si ai gasi o sacosa ce ai face prima data? Si daca era o sacosa cu noroi sau cu resturi menajere in ea; la fel de simplu o puneai in masina?
- Este posibil sa fie si adevarat, dar in acest caz era un "profesionist" care de fapt nu a fost atent.
Ideea este ca de fapt asa zisii teroristi sunt niste profesionisti, care de cele mai multe ori insceneaza diverse actiuni si apoi isi gasesc si tapi ispasitori. Apoi construiesc  o poveste lacrimogena. De ce fac aceasta? Simplu - pentru a justifica  o actiune ulterioara care nu poate fi "acceptata " de restul oamenilor decat in anumite conditii. 
Cine a tras in noi in 22? Unde sunt teroristii care " trag din toate pozitiile ". 
Intrebari utopice .

Necesitate...



Chiar daca este rudimentar sitemul functioneaza foarte bine. In asa zisa "civilizatie" unii oameni nu au de ales, trebuie sa foloseasca orice resursa, caci daca stau in baza "civilizatiei" .........
Cel putin acesti oameni nu au distrus natura.

duminică, 27 iulie 2008

In ziua de azi....



"Nici eu nu stiu ce vreau"  ........ parca imi zicea; si totusi speranta ca maine va fi mai bine exista dincolo de orice dorinta......

India!....



" India! Ma simt in India ca la mine acasa. Ceea ce imi place in India este vitalitatea enorma, coplesitoare; obisnuita poate numai negrilor si asiaticilor. In India am gasit intelepciunea mea milenara pastrata sub ploile occidentului si a tuturor stupiditatilor. Am gasit demnitatea fara de trufie si amabilitatea fara de slugarnicie." 

- Constantin Brancusi - 

Infinitul....



"Prin yoga m-am ridicat de la Pamant la Cer ca si stalpul meu nesfarsit".

 - Constantin Brancusi - 

joi, 24 iulie 2008

Cheile Corcoaei



Din Herculane mergand spre Baia de Arama putem ajunge in Cheile Corcoaei; drumul este mai putin prietenos cu posesorii de autoturisme, dar este feeric. Urmarind cursul raului Cerna, lasam deoparte drumul national si intram pe un drum de pamant, strabatem cateva sate parca uitate de lume si ajungem intr-o poiana mare de unde avem acces in cheile Corcoaei. 

Peles


" In anul 1873, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, venit la tronul Romaniei in 1866, incepea construirea Castelului Peles la Sinaia (localitate care la acea data se numea Podul Neagului) pe locul cunoscut sub numele de Pietrele Arse". 
Mai multe date istorice : 
http://www.ici.ro/romania/ro/turism/c_peles.html

Iarna...





Iarna pe uliţă - fragment 

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
- George Cosbuc - 

miercuri, 23 iulie 2008

Dreptul la timp



Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
 - Nichita Stanescu - 


Cantec de dor


Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

 - Nichita Stanescu -
 

marți, 22 iulie 2008

Alimentatia vegetariana


Domnul doctor Virgiliu Stroescu este inzestrat cu harul explicarii stiintifice a ceea ce inseamna un regim alimentar sanatos, care sunt pericolele unei alimentatii bazate pe carne si care sunt avantajele unui regim alimentar vegetarian.
Personal pe aceasta cale doresc sa multumesc acestui domn si il felicit pentru ceea ce face, pentru ca intr-adevar face un mare bine romanilor.
Ceea ce pot sa va mai spun este ca in mod stupid si penibil practicantii yoga din Romania sunt acuzati de sectarism pentru ca ei au un regim de alimentatie preponderent vegetarian. Democratie - ce sa-i faci .......

Scara.....



‘’Intelepciunea-i mare har… ! Si cel
Cui data-I va fi fost,va fi aflat
Si taina fericirii…Dar…acei
Ce –or infrunta trufas pe zei, candva
Plati-vor greu! Si-atunci or invata
Ca-ntelepciunea-i har zeiesc…’’
(Sofocle-Antigona, final)

Teatrul …Cum a inceput!? Teatrul antic (in special cel grecesc) era preponderent marcat de relatia fiinta umana-fiinta Divina (zei). Era prezenta ideea de destin, ideea ca o actiune a unui personaj (de un anume rang) va genera clar si irevocabil un anume destin implacabil, sub atenta "supraveghere” a acelorasi zei. Actiunile, evenimentele prin aceasta prisma erau exceptionale…
Astazi evenimentele ("spectaculare") descrise sunt "exceptionale" mai ales prin faptul ca socheaza si bulverseaza si doar atat; Iar mai dramatic in… dramaturgia contemporana (si nu numai) este faptul ca destinul uman e marcat de stres si angoasa aparent fara un motiv clar iar fiinta divina e surda si in aparenta extrem de ‘’dezinteresata ‘’ de acest aspect… astfel ‘’exceptionalul’’ e subliniat mai ales prin crime, nebunie, anormalitate, isterie…etc…
Se spune ca ‘’Teatrul e oglinda societatii ‘’… E posibil; numai daca tot se sustine in acelasi timp ca moral  ‘’societatea e murdara’’ si daca teatrul e oglinda societatii poate ar fi de preferat ca macar oglinda sa fie curata si clara si in ea sa se vada, daca se poate intr-un colt -  ‘’masina de spalat’’…
Arta obiectiva are ca ‘’obiect’’ latura sacra a fiintei umane cea care rezoneaza cu ceva inalt si profund cu Divinul, cu Armonia cu Dumnezeu…nu se adreseaza neaparat mentalului si sufletului sau supramentalului. De aceea in marea lor majoritate, aceste spectacole sunt mai mult simtite si traite decat intelese si gandite (astfel o mare parte dintre ele se bazeaza mai mult pe dans si muzica avand structura ritualica).
Expresia artistica poate fi comparata dintr-un anume punct de vedere cu o Scara…De la Pamant la Cer. Daca alegi sa cobori treapta cu treapta e posibil; doar ca atunci cand vei ajunge la Pamant numai ai unde sa pui piciorul, unde sa mai cobori, ce sa mai faci !?...Pe cand daca Urci…

Mario




La numai trei anisori Mario este un vorbaret simpatic si istet; i-a placut sa fie fotografiat, un copil vesel, jucaus care dorea sa-mi aduca toata familia pentru o fotografie. 

luni, 21 iulie 2008

Vulcanii Noroiosi





De fiecare data este diferit; un apus superb modifica intreaga perspectiva. Este cu adevara o alta lume, un paradis.... 

duminică, 20 iulie 2008

Spectacolul Naturii






La aproximativ 30 de km de Buzau, in drum spre barajul de la Siriu va puteti opri sa vizitati Vulcanii Noroiosi. Natura ne ofera inca o data un spectacol deosebit. Vulcanii sunt formati datorita eruptiilor de gaze din pamant, care antreneaza spre suprafata namol si apa. In zona localnicii ii denumesc "pacle" dar ei au aceiasi structura ca si vulcanii adevarati, in interiorul lor producandu-se procese similare. 

vineri, 18 iulie 2008

Iubire.....




"Omul cand ucide un leu se numeste vanatoare, leul cand ucide un om se numeste ferocitate" 
Oare? 
De fapt cine a devenit mai feroce? Din filmuletele prezentate cred ca fiecare isi da seama ca un leu este capabil de iubire. Pacat este insa ca omul a uitat ce este iubirea. In egoismul lui, omul a transformat iubirea intr-un produs pe care ni-l dorim si pentru care suntem capabili sa facem orice, dand dovada de cele mai multe ori de foarte..... multa, multa  ,,,,,,,,,,,,, "ferocitate"
Sper ca aceasta lectie minunata de iubire sa deschida inimile tuturor. 

La aceste adrese va puteti delecta si cu alte ipostaze similare si evident,  cu o lectie de IUBIRE.

Dansul initiatic


"Dansul delicat, avandu-si originea in erotic, trebuie inteles ca dialog amoros intre barbat si femeie.
Cunoscatorii vor aplica dansul la sfarsitul partilor principale ( dintr-un cantec) si atunci cand se sfarsesc ornamentarile sau cand se celebreaza o reusita.
Dansul trebuie folosit si atunci cand se infatiseaza ceva legat de dragostea unei perechi casatorite, caci dansul face sa sporeasca bucuria. 
Dansul legat de semnificatia cantecului trebuie sa aiba loc si atunci cand eroina se afla langa iubitul sau, in ambianta anotimpului potrivit si a altor lucruri placute."

Text preluat din tratatul de arta dramatica Natyasastra; traducere Amita Bhose si Constantin Fagetan - ed Stiintifica Bucuresti 1997

joi, 17 iulie 2008

Educatie? In ce sens?......


Deseori vorbim de educatie, de cultura; avem nevoie si de educatie si de cultura. Dar ce fel de educatie primim, sau ce fel de cultura este promovata de aceasta societate? 
Putem observa cu usurinta inversarea valorica si modul in care noile "valori" sunt promovate. Artistii "neintelesi" ne uimesc cu "operele de arta" - trei sarme indoite....... Este foarte "adevarat" ca exista si aceasta posibilitate - ca noi sa fim aceia care nu mai reusim sa facem fata noilor situatii sau noilor curente artistice. 
Dar atentie, atunci cand vorbim de educatie, cred ca este necesar sa existe cu adevarat educatie. Poate nu fiecare om are nevoie de cultura, dar de educatie cu siguranta are nevoie. Departe de mine faptul ca eu as reprezenta individul cu educatie aleasa, sau ca as fi un om de cultura. Bunul simt ma face sa observ faptul ca aceasta societate ne deterioreaza viata - in sensul ca ne intoxica constiinta cu false valori, si ca orice om in "democratie" imi expun un punct de vedere......
Doar privind problemele cu care se confrunta cuplurile ne dam seama ca educatia sexuala lipseste cu desavarsire. Multi oameni considera ca superficiala cunoastere anatomica a fiintei umane reprezinta asa zisa educatie sexuala. 
Pe langa marele gol educational ne mai confruntam si cu o inversare valorica. Am mai afirmat faptul ca in aceasta perioada omul a devenit un produs, din pacate usor vandabil. 
Promovarea cuplului si a relatiilor de cuplu este strict legata de sfera sexuala. Omul este impins doar catre sex, prin orice mijloc posibil. Despre iubire nu se pomeneste absolut nimic. Sexul a devenit una dintre modalitatile clasice de dominare. Cand aducem in discutie cuplul deja ne gandim la sex, cum sa facem sex, daca sunt "buna" sau "bun" la pat, ce "trucuri" sa mai aducem in viata noastra astfel incat relatia sexuala sa fie mai buna. Cum sa cucerim, cum sa dominam? Daca trebuie sa ne "distram" o partida de sex evident este bine venita. 
Din pacate foarte multi oameni, datorita egoismului si egocentrismului,  "au uitat" ca un cuplu se bazeaza pe o relatie de iubire. Un cuplu poate fi fericit daca este motivat de iubire.
Foarte multi oameni alearga dupa fericire, cautand-o in exterior, in relatii superficiale bazate pe sex, pe interese meschine, dominate de frici si temeri; vedem relatii dominate de posesiuni si atasamente, de gelozii interminabile. 
Putini sunt cei care "impinsi" de IUBIRE isi cladesc o relatie de cuplu armonioasa, bazata pe iubire, in care iubirea dicteaza orice actiune, in care sufletul devine fericit si armonios. 
Iubirea este o valoare, este de fapt singura valoare atunci cand vorbim de cuplu. Oamenii trebuie sa invete sa iubeasca mai intai si apoi prin intermediul iubirii sa se cunoasca si astfel sa-si foloseasca in mod constient potentialul sexual. Potentialul sexual asa cum am mai afirmat poate fi folosit in mod constient pentru a ne "hrani" fiinta cu energie, energie rezultata prin transmutarea bilogica a potentialului sexual.  
Sper ca imaginile decupate din reviste sa va ofere posibilitatea sa observati ca aceasta societate nu doreste ca oamenii sa invete ce este IUBIREA. Aceasta societate ne indeamna mai degraba sa risipim ceea ce avem mai bun in noi, sa devenim agresivi, sa ne transformam  in roboti ahtiati de sex si sa uitam esentialul : IUBIREA.... Atentie insa: 
"In intreaga manifestare totul este energie. Energia fundamentala a lui Dumnezeu este energia IUBIRII. Ea este nesfarsita. Ea este o dilatare euforica care ne inalta de la finit la infinit...." 

marți, 15 iulie 2008

Jocul Divin al Vietii ...









Jocul Divin al Vietii - Spectacolul nostru este povestea de iubire a doua suflete gemene, care odata despartite, încep a se cauta frenetic si a se simti dincolo de timp si spatiu, mângâiate fiind de aceeasi adiere, mistuite fiind de aceeasi flacara, pornind de la perfectiune si reîntorcându-se în perfectiune.
În permanenta, cadrul Divin de manifestare le rezerva celor doi nebanuite surprize, sincronicitati ce îsi fac aparitia ca o încununare a întelegerii una câte una a tainelor Universului; si toate acestea într-o nastrusnica desfasurare a jocului iubirii. Uneori, viata pare a fi acoperita de voaluri, precum este si esenta cea mai sublima a fiintei umane, alteori ea este împânzita de probe pline de umor si ale caror reguli nu sunt usor de înteles.
Tocmai de aceea, pentru a nu se prinde prea adânc în plasa iluziei, cuplul primordial este deseori salvat de forte benefice misterioase. Dar pentru a se cunoaste în adevar si a se regasi în eternitate, cei doi au nevoie sa cutreiere lumea si sa-si înnobileze sufletele cu virtutile neamurilor (fie ele : dacic, indian, american de centru, sud sau nord, francez, rus sau român) si cu culorile dansurilor lor (optimism, libertate, pasionalitate, vitalitate, frenezie etc).
Fiecare civilizatie îi initiaza pe cei îndragostiti în tainele manifestarii, facându-i sa înteleaga ca iubirea este gratia ce înnobileaza orice suflet si se afla la capatul, dar si la temelia oricarei cautari umane, ea fiind Binele suprem, care este ascuns în locul cel mai tainic al jocului vietii, acolo unde voluptatea, senzualitatea si placerile se transforma în Întelepciune, acolo unde Lumina si Întunericul devin Unul, în Eternitate.
De ce Jocul Divin al Vietii? Pentru ca atunci când Viata ne-a vorbit, adierile ne-au devenit soapte, iar zâmbetele din ochi si lacrimile de pe buze ni s-au transformat în cuvinte!
Pentru ca atunci când Viata cânta si danseaza, surzii încep a asculta cu atentie si orbii a privi cu minunare!
Pentru ca asa cum nici un sunet de aplauze nu se poate face auzit de la o singura mâna, tot la fel si viata pentru a se desavârsi are nevoie de iubire!
Pentru ca fiecare fiinta umana poarta în ea fericirea paradisului “regasit”!
Si Divin – pentru ca atunci când iubirea este infinita, Imposibilul devine cu usurinta posibil !
Iata deci, ca spectacolul nostru devine ceea ce si-a propus sa fie: o invitatie la o întelegere mai profunda a sensului vietii, într-o sublima si savuroasa ambianta a Jocului Divin al Iubirii.