marți, 11 martie 2008

prietenii


Cele mai frumoase intilniri din aceasta viata au fost marcate de fiintele care au reusit sa imi schimbe viziunea despre mine. Gregorian Bivolaru este una dintre ele; au existat si alte persoane ca de exemplu Ovidiu Bojor, dar analizind in acest moment viata de pina acum pot spune ca acum existenta mea poate fi impartita in doua jumatati. 
Prima jumatate in care am fost educat si crescut in contextul societatii actuale - sa zicem "normal" si a doua jumatate in care am ales in mod constient sa practic yoga. 
Aspect vazut de foarte multe fiinte ca fiind "anormal"- cel de a practica yoga. 
Acum  pot realiza o balanta si sa ofer o concluzie; pot spune ca cea de a doua jumatate a vietii a fost incununata de foarte multe succese si reprezinta zona cea mai fericita din viata mea. 
Am sa dau doar citeva exemple : nu stiu ce este medic sau medicament -sunt sanatos, ( doar la dentist cred ca am fost de 3 sau 4 ori ), am un regim de viata vegetarian, am invatat ca pot fi fericit si sunt fericit, am invatat sa iubesc oamenii, sa-i accept asa cum sunt si chiar sa-i pot ierta si pe cei care au reusit de foarte multe ori sa imi faca rau. 
Consider ca cel mai frumos aspect este legat de faptul ca acum cred cu tarie in Dumnzeu, caut sa fiu OM printre oameni; consider ca este ceva normal. 
Aceasta a doua jumatate a vietii a fost marcata  de faptul ca am putut sa aleg constient tot ceea ce am dorit si sa ies din capcana asa zisei societati de consum vazuta ca fiind foarte "normala" de catre foarte multi oameni. Ma bucur ca sunt un om liber interior (  vad libertatea ca fiind necesitate inteleasa) si am sa caut sa ma exprim  in acest mod la fel de liber. 
In prima parte a vietii am mers cum ma ducea valul. Pot spune ca a fost frumoasa pentru ca imi placea iluzia si credeam ca este "normal" - ma bucur de tot ceea ce am descoperit in a doua jumatate a vietii prin practica yoga, m-am regasit, am reusit sa ma vad  din alte perspective si sa ma cunosc ca fiind un om fericit si implinit. Consider ca a doua jumatate a vietii este normala si prima ca fiind o experinta necesara. Va doresc sa descoperiti cit mai repede ce inseamna a fi liber cu adevarat si sa ai capacitatea de a alege in mod constient.
Va doresc o zi minunata plina de iubire si pace. Si aceasta zi sa fie in fiecare zi.
 Cu dragoste Costica

Un comentariu:

Anonim spunea...

Imi place ca esti un om direct! Cred ca te defineste mai mult curajul !
Am vazut cateva poze artistice in reviste de gen si cred ca ar fi bine sa creezi si o galerie foto!
Sa ai mult succes cu blog-ul tau !