Joi 6 martie 2008 in cadrul Salonului de carte si presa, editura Shambala a lansat primele doua volume din lucrarea "Noi semnale si ordine francmasonice secrete ce sunt trasmise prin mass-media". Am avut ocazia sa adresez citeva cuvinte in cadrul acestui eveniment; sunt constient ca nu putem face primavara cu o singura floare, dar sunt convins ca intr-o buna zi - poate chiar de primavara - Omul - se va trezi si va da jos de pe el haina Iluziei:
"Această lucrare aduce din nou în discuţie un subiect de prim interes: francmasoneria, cu intenţia de a sensibiliza publicul faţă de modul subversiv în care aceasta acţionează. Totodată, lucrarea dezvăluie limbajul secret prin care francmasonii comunică între ei prin intermediul mass-media. Cel avizat îşi va da cu uşurinţă seama că, sub pretextul unui sistem de informare în masă, presa s-a dezvoltat de fapt ca un sistem masonic de comunicaţie. Totul se petrece chiar sub ochii publicului, care fiind primul afectat de acţiunile masonice comandate în acest fel, ar trebui să fie primul interesat să descifreze aceste mesaje din timp.
Avertismente despre pericolul pe care îl reprezintă francmasoneria şi despre acţiunile sale au existat permanent. Jan van Helsing, David Icke, Iuri Lina, Gregorian Bivolaru, Radu Teodoru, Valentin Manoliu sunt doar câteva nume dintr-un lung şir de finţe umane, care au avut curajul să demaşte această sectă satanică. De fiecare dată, împotriva lor s-a ridicat aceeaşi forţă, care şi-a folosit atunci toate resursele pentru a-i ridiculiza, a-i persecuta sau chiar pentru a încerca să îi omoare. Adevărul însă triumfă întotdeauna. Faptele istorice le-au dat de fiecare dată dreptate acestor curajoşi, în timp ce vocile obediente masoneriei continuau să strige în cor că dezvăluirile lor sunt rodul paranoiei sau a unor obsesii.
Merită să privim măcar o dată lucrurile şi dintr-o altă perspectivă decât cea care ne este servită de masonerie. Fiecare are dreptul să îşi formeze o opinie pentru că trăim în democraţie, ni se repetă pe toate canalele de informare în masă. Acest slogan încetează însă în mod bizar să mai fie valabil, imediat ce opinia în cauză nu mai este favorabilă masoneriei. Dacă am trăi într-o democraţie veritabilă, şi nu într-una masonică, oricine ar trebui să aibe la îndemână în egală măsură şi surse nemasonice pentru a-şi forma opiniile. Iar lucrurile stau aşa de mai multă vreme decât ne putem închipui.
Într-o lucrare din 1919 putem citi câteva lucruri surprinzător de actuale despre democraţia masonică: „Această democraţie sfarmă unitatea neamului românesc, împărţindu-l în partide, învrăjbindu-l şi expunându-l dezbinat în faţa blocului unit al puterii masonice. Numai acest argument este atât de grav pentru existenţa noastră, încât ar fi un motiv suficient ca această „democraţie” să fie schimbată cu orice ne-ar putea garanta unitatea, deci viaţa, căci dezunirea noastră însemna moarte. Această „democraţie” pune în imposibilitate pe omul politic de a-şi face datoria către neam. Omul politic de cea mai mare bunăvoinţă devine în această „democraţie” sclavul partizanilor săi, întrucât ori le satisface poftele personale, ori aceştia îi distrug gruparea.” De ce oare sunt atât de adevărate aceste cuvinte şi astăzi? Este doar o simplă repetare a istoriei sau avem de-a face cu un plan bine definit?
În 1937, Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului spunea: „Francmasoneria este un ferment de continuă şi subversivă subminare a ordinii sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii statului, din ofiţeri, etc unelte subordonate altei autorităţi pământeşti decât acelea care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori neştiuţi încă nici de ei, având să lupte pentru idei şi scopuri politice pe care nu le cunosc.”
În 1941, preotul Irineu Mihălcescu, prin lucrarea sa „Teologia luptătoare”, atrăgea atenţia asupra pericolului masonic, spunând: „Ideile masonice au prins repede şi s-au răspândit cu iuţeală în toate ţările din apusul Europei, câştigând un mare număr de membri îndeosebi din pătura cultă a societăţii şi chiar dintre capetele încoronate. Francmasoneria s-a schimbat însă la faţă şi a luat înfăţişări diferite urmărind cu totul alte scopuri datorită elementului satanic care a pătruns în ea cu duiumul şi a aservit-o intereselor lui. Într-adevăr, masonii, care au pus stăpânire în toate ţările pe finanţe, industrie, comerţ, presă nu puteau lăsa să le scape din mână un instrument de dominaţie aşa de minunat pentru ei. Otrava ateistă din însuşi embrionul masonic trebuia înteţită şi exploatată.”
Mihai Eminescu, una din victimele masoneriei, scria: „e mică ţărişoara noastră, îi sunt strâmte hotarele, greutăţile vremilor au ştirbit-o; dar această ţară mică şi ştirbită e ţara noastră, e ţara românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc. Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărţi şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece; iubesc acest popor, care nu serveşte decât de catalige acelora care se înalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de ghiaţă ce i le aşezăm pe umeri.”
Mircea Eliade scria şi el: „Din toate cărţile pe care le-am citit n-am înţeles mai nimic asupra francmasoneriei, pentru că în realitate nici nu ai ce să înţelegi în cazul aşa-zisei doctrine a ei. Nu ştiu ce vor de fapt aceşti oameni, cine le-a băgat în cap că-şi trag doctrinele de la Solomon şi de la Piramide şi de ce sunt atât de misterioşi cu „secretele” lor, pe care le publică totuşi în sute de cărţi de propagandă. Dar un lucru am învăţat totuşi din comerţul meu cu literatura aceasta aiurită: am învăţat să cunosc mentalitatea francmasonică.”
O altă lucrare apărută recent pe piaţa românească „Confesiunile unui asasin economic” dezvăluie cu dovezi concrete acelaşi mod masonic de acţiune. Iată ce scrie autorul, John Perkins: „Mercenarii sau asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei dirijează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru dezvoltare internaţională, precum şi de la alte organizaţii de „ajutorare” străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor câteva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei.”
Şirul acestor citate poate continua la nesfârşit. Dar poate şi mai convingătoare sunt numeroasele exemple de comenzi şi ordine masonice care există în presa de astăzi. O mare parte din acestea sunt expuse în cele trei volume ale lucrării „Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt trasmise prin mass-media”. Este doar un punct de plecare care îi va permite cititorului atent şi lucid să descopere şi altele, atunci când va lectura ziarele sau va urmări ştirile la televizor.
Tot din această lucrare cititorul mai poate afla şi cum a dispărut Uniunea sovietică, dar a apărut Uniunea Europeană, sau cum se doreşte acum un preşedinte european. Masoneria a lansat deja comanda în presă ca acesta să fie Tony Blair, fostul premier al Marii Britanii, care este deja prezentat discret, dar perseverent ca fiind primul preşedinte al Uniunii Europene. Aceasta este încă o etapă stabilită de mult în planul masonic. A fost stipulată de sute de ani în Protocoalele maeştrilor francmasoni, un alt document intens discreditat de masonerie, tocmai pentru că dezvăluie adevărul.
“Noi semnale si ordine francmasonice secrete ce sunt trasmise prin mass- media” reprezintă o lucrare bazată pe fapte concrete, pe realităţi. Nu exprimă obsesia nimănui, aşa cum vor încerca masonii să ne facă să credem. Aceste articole, aceste imagini, aceste ziare există, iar comenzile masonice indicate prin semnele respective au fost puse în aplicare şi sunt confirmate de fapte pe care le putem observa în jurul nostru şi ale căror consecinţe ne afectează direct modul de viaţă."
Costica Cojocaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu